Data de 13 septembrie, aleasă de Daniel Funeriu pentru deschiderea anului şcolar, va fi una cu ghinion pentru autorităţi. Mulţi părinţi înjurau ,ieri, în curtea şcolii la care mi-am dus copilul, pentru că au pierdut două zile de concediu ca să se poată arăta eficient ministrul Funeriu. "De ce să înceapă şcoala pe 13, când tradiţia spune că începe pe 15, întrebau ei?". Multe familii au ales să-şi petreacă vacanţa în septembrie, când este mai ieftin, iar schimbarea datei i-a făcut să renunţe la o zi sau două de concediu. Ca şi măsura de suprataxare a DDA şi PFA, iniţiativa lui Funeriu a făcut rău imaginii Executivului, în loc să demonstreze cine ştie ce calităţi de conducător ale "Pixelului Albastru", cum i se spune ministrului. Motivul? Îi loveşte pe cei din clasa micilor întreprinzători sau intelectuali, un public urban cu venituri peste medie, care a preferat să speculeze ofertele din această lună, mizând pe un program normal al şcolii. Cât despre tradiţia de a începe noul an şcolar într-un ritm mai lent, psihologii spun că ruperea ei nu aduce un plus de eficienţă. Copiii trebuie se readapteze, după vacanţă, la programul didactic, deci n-ar fi fost o problemă dacă Funeriu nu se găsea în treabă cu indicaţiile sale savante.
Aproximativ 3.300.000 de elevi şi preşcolari au început anul şcolar 2010-2011. Un procent de 90,5% dintre copii vor merge în şcoli autorizate sanitar sau care vor obţine autorizaţia sanitară în foarte scurt timp, a declarat optimist ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu. În ceea ce priveşte rechizitele, Daniel Funeriu a precizat că 670.000 de copii vor beneficia de rechizite gratuite, care au costat ministerul 18 milioane de lei.
Părinţii nu sunt atât de optimişti ca ministrul: costul rechizitelor a crescut, hainele şi meditaţiile s-au scumpit, fiind din ce în ce mai greu să se descurce dacă vor să ofere copiilor şansa de a face performanţă. Şi profesorii sunt nemulţumiţi de reducerile salariale şi de tăierea banilor pentru navetă sau pentru pregătirea profesională. Sindicatele anunţă manifestaţii de stradă, dar s-au arătat gata să susţină greva generală preconizată pentru luna octombrie. Spiritele s-au încins şi pentru că, în pragul noului an şcolar, o afacere cu dedicaţie a fost dezvăluită de presă, care susţine că Funeriu vrea să dea 10 milioane de lei unei firme care vinde păpuşi cu malformaţii sau dizabilităţi, pentru educaţia civică a elevilor. Nu pare o sumă mare, la cât se risipeşte în România, dar este, totuşi, mai mult decât jumătate din fondurile pentru rechizitele copiilor săraci.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News