Cel mai mare centru de primire a migranţilor în Europa, situat la Mineo, în apropiere de Catania (estul Siciliei) urmeaz să-şi închidă marţi oficial porţile în prezenţa celui virulent critic al său, ministrul de interne Matteo Salvini, informează AFP.
"Promisiune respectată", şi-a exprimat satisfacţia omul forte al guvernului italian cu o săptămână înainte, când ultimele persoane cazate acolo au fost transferate de la centrul de primire a migranţilor (Cara) din Mineo spre altă megastructură similară în Calabria.
Mineo a cunoscut un vârf de primiri în iulie 2014, cu peste 4.100 de persoane cazate, diminuând ulterior, puţin câte puţin, numărul acestora. La preluarea funcţiei de ministru de interne de către Matteo Salvini în 2018, aici se aflau 2.500 de persoane.
Amplasate în această zonă aridă a Siciliei cu temperaturi de 40 de grade Celsius, posturi militare interzic accesul în teritoriu şi verifică fiecare maşină care trece.
Iniţial, migranţii dispuneau de asistenţă, de condiţii sanitare normale. Dar când numărul lor a depăşit 3.000, situaţia s-a deteriorat.
"Peste 4.000 de persoane de 85 de etnii diferite, în timp ce oraşul Mineo are în jur de 5.000 de locuitori, este o situaţie greu de acceptat", consideră Sergio Mastrilli (25 de ani), student la Drept, membru al Mişcării 5 Stele (antisistem) a lui Luigi di Maio, aflată în coaliţia guvernamentală de 13 luni cu Liga (extrema dreaptă) lui Matteo Salvini.
El este convins că problema trebuie rezolvată la nivel european şi că "mulţi migranţi s-ar bucura să rămână acasă la ei dacă ar putea".
Tabăra se înfiinţase pe o fostă bază militară, locuită de familiile militarilor americani aflaţi la post în baza vecină de la Sigonella.
Locul are alura unei periferii americane cu cele 400 de căsuţe galbene şi roz aliniate. SUA anunţaseră la sfârşitul anului 2010 că reziliază contractul de închiriere a acestui spaţiu.
Instalarea centrului pentru o astfel de structură a provocat neliniştea localnicilor, ba chiar gelozia sicilienilor nevoiaşi.
Li s-a reproşat astfel străinilor că sparg piaţa muncitorilor sezonieri în perioada recoltării portocalelor, întrucât migranţii erau dispuşi să muncească la negru pentru 10-20 de euro pe zi.
Dar centrul a fost totodată o mană cerească, angajând până la 400 de salariaţi dintre localnici. Noul primar al Mineo, Giuseppe Mistretta, a ameninţat de altfel că demisionează dacă statul nu-i ajută comunitatea să facă faţă tranziţiei.
"Închiderea centrului de la Mineo este epilogul inexorabil al unei mari iluzii într-un teritoriu avid de locuri de muncă", afirmă Nello Musumeci, preşedinte al dreptei în regiunea Siciliei.
Mai multe anchete judiciare sunt în curs, implicându-i în special pe fostul primar al Mineo şi pe fostul director al centrului pentru migranţi: corupţia în atribuirea contractelor, falsificări de date pentru umflarea cifrelor pentru că fiecare migrant avea dreptul la o sumă zilnică stabilită de stat, etc.
În ianuarie, poliţia a destructurat o celulă mafiotă nigeriană cu sediul în acest centru, care gestiona un trafic de cocaină şi de marijuana şi o reţea de prostituţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News