EXCLUSIV  Închiderea robinetului pentru gazul rusesc, peste noapte, o NAIVITATE. Expert în energie: ”Europa nu-și poate permite”. Durează ANI pentru a pune pe picioare un terminal LNG

foto ilustrativ pixabay
foto ilustrativ pixabay

Expertul în energie, Ovidiu Demetrescu, afirmă că suntem naivi să credem că, peste noapte, putem închide robinetul pentru gazul rusesc. 

”Dacă avem cumva urme de naivitate să credem că, peste noapte, putem schimba o paradigmă economică a unei întregi industrii, trebuie să ne uităm, de exemplu, la industria germană, care are o dependență undeva la 70% de gazul rusesc. Dacă credem că putem schimba și elimina peste noapte - și să eliminăm din procesele industriale acest gaz- suntem naivi. Nu avem ce pune în loc, nu există un înlocuitor astăzi. Gazul natural lichefiat (LNG), într-adevăr, poate fi transportat pe mare și vine ori din SUA, ori din Orientul Mijlociu, zona Golfului Persic, adiacent zăcămintelor petroliere. Dacă ar fi să desenăm harta Europei, vedem puncte de injecție pe mare: avem terminale LNG în Franța, atât la Atlantic cât și la Mediterană, avem terminale LNG în Italia, iar cele mai apropiate de noi sunt în Grecia, unul pe lângă Pireu, celălalt chiar la granița cu Turcia, la Alexandroupolis. Acestea injectează gazul natural lichefiat în depozitele de acolo și, de acolo, pleacă mai departe în rețea. Ia un orizont de timp ca să fie consumat - până la o lună. Dar ca să poți să faci asta, trebuie să ai și rețeaua de gaz care să preia fluxurile de gaz, dar și acord de tranzit sau rezervarea de capacitate - și aici sunt iarăși alte jocuri geostrategice. Avem terminale LNG și-n nordul Europei, în Polonia fiind cel mai avansat. Asta este situația.” a spus Ovidiu Demetrescu, expert în energie, pentru DCNews, precizând că-n Marea Neagră nu există niciun astfel de terminal. 

Durează ani doar pentru a pune pe picioare industria care să importe gazul lichefiat

”Ca să înțelegem foarte clar, lucrurile în energie nu se pot schimba de pe o zi pe alta. Ca să fac un terminal LNG durează doi ani de când am deja finanțarea și am contractorul care se pricepe să facă și a mai făcut deja. Ca să fac o centrală pe gaz, apoi energie electrică din gazul respectiv, durează undeva - din momentul în care am finanțarea agreată și furnizorii și contractorul selectați - durează minimum 2 ani și jumătate, 3 ani. Adică avem timpi fizici de implementare a investițiilor” a continuat expertul în domeniul energiei, precizând că până la momentul de start trebuie să existe deja studiile de fezabilitate, dar și trecerea prin hățisul birocratic. 

Și chiar și așa, importurile de gaze venite din Rusia nu pot fi acoperite. ”Americanii au zis că nu iau gaz de la ruși... ei nici nu luau” a spus Ovidiu Demetrescu. Petrol americani luau 6-10% de la ruși, mai spune expertul. ”Atunci și-au permis să schimbe furnizorul. Europa nu-și poate permite lucrul acesta” a continuat Demetrescu. 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel