Două persoane au fost arestate preventiv, după ce ar fi folosit acte false pentru a închiria maşini de lux, pe care apoi le duceau la dezmembrări.
"La data 15 martie, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) - Serviciul Furturi de Autovehicule au pus în aplicare patru mandate de percheziţie domiciliară şi cinci mandate de aducere în judeţul Ilfov, într-un dosar în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals", informează Biroul de presă al DGPMB.
Potrivit anchetatorilor, în perioada noiembrie 2022 - până în prezent, mai multe persoane ar fi indus în eroare firme de rent-a-car din Capitală şi din judeţele Constanţa şi Cluj, constând în aceea că, în urma încheierii contractelor de închiriere a autovehiculelor, ar fi folosit acte de identitate false, cu scopul de a intra în posesia maşinilor şi a le valorifica fără drept, obţinând astfel un folos patrimonial injust, scrie Agerpres.
"Din cercetări, s-a stabilit că bănuiţii ar fi identificat pe internet anunţuri de închirieri autoturisme de lux, după care ar fi contactat telefonic reprezentanţii societăţii de închirieri, recomandându-se cu identitate falsă, apoi, ar fi pus la dispoziţie fotocopii ale cărţii de identitate şi ale permisului de conducere pe numele fals", arată sursa citată.
De asemenea, ar fi solicitat fotografii cu autoturismele şi efectuarea plăţii în numerar. Imediat ce autoturismele intrau în posesia bănuiţilor, ar fi fost verificate cu un sistem de detectare pentru aparate GPS şi erau demontate, apoi ar fi fost transportate şi valorificate la centre de dezmembrări auto de pe raza judeţelor Prahova, Buzău şi Ilfov.
Prejudiciul cauzat este de aproximativ 75.000 de euro.
"În baza mandatelor de aducere, persoanele vizate au fost conduse la audieri. Trei au fost reţinute pentru 24 de ore, iar ulterior, două dintre acestea au fost arestate preventiv pentru 30 de zile", precizează Poliţia Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către poliţişti din cadrul Serviciului Furturi de Autovehicule, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News