€ 5.0896
|
$ 4.3449
|
Curs valutar: € 5.0896
|
$ 4.3449
 

Închisoare cu EXECUTARE pentru un deputat acuzat de șantaj
Autor: Covrig Roxana

 

Un fost deputat a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Dan Păsat a fost acuzat de fapte de șantaj şi operaţiuni financiare incompatibile. El a recurs la aceste metode pentru a obține mai multe licitații. 

  Decizia este definitivă. Dan Păsat va fi încarcerat.

Ultimul termen al procesului a avut loc luni, 09.12. 2013, iar judecătorii au amânat sentinţa cu trei zile, scrie Agerpres. Fostul deputat PDL a fost condamnat, în 10 aprilie, de ÎCCJ, la trei ani de închisoare. I-a fost confiscată şi suma de 1,8 milioane lei.

În aprilie 2011, Dan Păsat  a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trei infracţiuni de şantaj şi efectuarea de operaţiuni financiare ca acte de comerţ incompatibile cu funcţia pe care o persoană o îndeplineşte în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În acelaşi dosar, primarul comunei Vărăşti, judeţul Giurgiu, Vasile Preda, a fost condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare, cu un termen de încercare de doi ani şi opt luni, iar Marin Constantin a primit cinci luni de închisoare cu suspendare, cu patru ani sub supraveghere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close