Ucigașul iubitului cântăreței Oana Radu a fost condamnat la închisoare pe viață.
Publicitate
După aproape trei ani de procese, bărbatul care l-a incendiat în plină stradă pe fostul iubit al cântăreței Oana Radu și-a primit sentința finală. Răzvan Drăghici, zis și "Satana" a fost condamnat a fost condamnat de Curtea de Apel Craiova la închisoare pe viață și totodată va trebui să plătească daune morale familiei îndurerate în valoare de 700 de mii de lei, transmite Realitatea Plus. Alin Suflea a murit la trei săptămâni de la teribilul atac.
Tragedia a avut loc pe 13 august 2019. Alin se afla împreună cu mama sa în fața unui bloc din Craiova când vecinul lui a aruncat asupra lor mai multe cocktailuri Molotov. Femeia a scăpat doar cu leziuni la mâini, însă Alin a suferit atunci arsuri pe 75% din suprafața corpului. Grav rănit, tânărul a stat trei săptămâni în comă într-un spital din București, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. pe 7 septembrie, iubitul cântăreței Oana Radu s-a stins pe patul de spital.
"Jumătate din zi eram 100% convinsă că va fi bine și jumătate că o să moară. M-am pregătit pentru ambele situații, extrem de tare. Mi-a fost foarte greu.", a mărturisit atunci Oana Radu.
În trecut agresorul fusese internat la un spital de psihiatrie, însă părinții ar fi reușit să-l externeze cu promisiunea că acesta își va continua tratamentul. Decizia magistraților a venit ca o ușurare pentru vecinii criminalului, traumatizați încă de atacul petrecut acum 3 ani chiar sub ochii lor.
Oana Radu a făcut mărturisiri cutremurătoare despre Alin, bărbatul cu care a trăit o poveste de dragoste timp de trei ani, la aproape cinci luni de la moartea acestuia.
"Nu vreau să vorbesc despre un om mort care nu se poate apăra ca să-mi iau eu mie apărarea. Am ieșit din relația cu Alin cu datorii de trei miliarde. Nu mi-a fost atât de fidel cum mi-aș fi dorit să cred. Alin m-a făcut foarte fericită la început. Relația noastră a fost foarte frumoasă la început, s-a transformat apoi. N-a fost un om rău, n-a fost un tiran, dar au fost multe lucruri care pe mine m-au rănit", a declarat Oana Radu într-o emisiune TV. Vezi mai mult AICI.
"Eu nu eram cu el. Mama lui era în apartament şi a auzit o explozie. Mi se pare oribil şi nu cred că merita nimeni aşa ceva. 25 de zile noi am sperat că o să fie ok. (...) Nu şi-a revenit niciun moment şi nu am mai vorbit nimic de dinainte să se întâmple tragedia. În fiecare zi medicii ne asigurau că este mai bine. Jumătate din zi eram sigură că o să fie bine şi jumătate mă gândeam că o să moară. M-am pregătit pentru ambele situaţii. Am avut alături câţiva oameni, nu foarte mulţi. M-am dus cu mama în apartamentul în care am locuit împreună şi mi-am luat hainele.
A fost cumplit de greu să mă duc acolo, unde construisem ceva cu acest om. Am lăsat tot, mobila şi m-am mutat într-un apartament gol şi nici nu am avut bani să cumpăr ceva în el. Nu am mai putut să mai cânt şi am anulat foarte multe evenimente. A trebuit să dau foarte mulţi bani înapoi. Oamenii m-au acuzat că nu am plâns şi nu m-am tăvălit pe jos la înmormântare. Am luat foarte multe calmante atunci ca să rezist. În fiecare marţi îmi amintesc de asta. Era marţi, 13, şi culmea, mie ziua asta îmi purta noroc. Acum am revenit pe scenă. Am lansat o piesă... el nu o ştia toată, pentru că pe atunci avea doar o strofă şi un refren ", a povestit Oana Radu în emisiunea "Xtra Night Show", de la Antena 1. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu