Închisoarea CIA din România ar fi fost localizată, susțin Associated Press și ARD

orniss
orniss
Alegeri prezidentiale 2024

Potrivit unei investigaţii realizate de agenţia americană Associated Press şi televiziunea germană ARD, închisoarea CIA din România ar fi funcţionat în clădirea în care în prezent se află Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat (ORNISS), pe strada Mureş, nr. 4, în sectorul 1 al Capitalei. Informația nu este o noutate, deoarece  despre această locație s-a mai scris în ultima vreme.

Associated Press şi televiziunea germană ARD susţin că au localizat fosta închisoare CIA din România şi au aflat detalii despre aceasta, o emisiune în acest sens urmând să fie difuzată joi de postul ARD.

Spre deosebire de centrele din Lituania şi Polonia, închisoarea CIA din România nu s-a aflat într-o zonă izolată, ci "la vedere", în apropierea unui bulevard mare, pe o stradă cu copaci şi case, susţine agenţia americană. Clădirea este folosită în prezent de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor secrete de Stat (ORNISS). Foşti oficiali din cadrul serviciilor de informaţii americane au descris zona în care s-a aflat închisoare şi au identificat fotografiile clădirii, potrivit AP.

Într-un interviu realizat în noiembrie, directorul adjunct al ORNISS, Adrian Camarasan, a declarat că subsolul este una dintre cele mai sigure camere din toată România, dar a negat că americanii ar fi avut o închisoare aici. "Nu, nu. Imposibi, imposibil", a declarat el într-un interviu pentru emisiunea Panorama a postului de televiziune ARD, în timp ce un oficial din cadrul serviciilor de informaţii a monitorizat interviul.

În timpul primei lor luni de detenţie, suspecţii erau privaţi de somn şi aruncaţi în apă, loviţi sau forţaţi să stea în poziţii ce provoacă dureri, au declarat câţiva oficiali americani. Ei susţin însă că în România nu a fost folosită celebra tehnică de simulare a înecului.

După interogarea iniţială, deţinuţii erau trataţi cu atenţie, potrivit surselor. Ei primeau controale medicale şi dentare regulate, precum şi mâncare halal, adusă de la baza din Frankfurt, Germania.

Închisoarea din România face parte din reţeaua supranumită "black sites" pe care CIA a înfiinţat-o şi a controlat-o în Thailanda, Lituania şi Polonia. Toate închisorile au fost închise în mai 2006, iar programul CIA de detenţie şi interogare s-a încheiat în 2009.

Celulele din România erau pe arcuri şi aveau câte o săgeată care arăta spre Mecca

Închisoarea CIA din România includea şase celule, pe arcuri, construite din prefabricate, fiecare cu un ceas şi o săgeată care arăta spre Mecca, potrivit anchetei AP şi a postului german de televiziune ARD

Transportul deţinuţilor la închisoarea era relativ uşor. După ce erau aduşi cu avionul la Bucureşti, ei erau transferaţi la închisoarea din nordul capitalei cu microbuze. Agenţi CIA îi duceau apoi pe un drum lateral şi intrau în bază pe poarta din spate, de unde erau duşi la închisoarea propriuzisă, situată la subsol.

Faptul că celulele erau pe arcuri făcea ca unii deţinuţi să fie dezorientaţi.

Citește și:

Jurnalişti ZDF: Închisoarea secretă a CIA, lângă piaţa Chibrit din Bucureşti

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel