Ionuţ Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, a reacţionat după ce o colaboratoare AUR a fost oprită la intrarea în Parlament pentru că avea asupra ei 4 gloanţe.
"Am avertizat de nenumărate ori că AUR este un partid periculos, extremist, a cărui agendă este să promoveze ură și dezbinare. Azi asistăm la violențe la gardul Parlamentului, îmbrânceli cu jandarmii și încercări de a forța intrarea în Parlament. Nu sunt nici la prima încercare de introducere a obiectelor interzise în Parlament, acum câțiva ani au încercat cu droguri, azi cu gloanțe. Ce va urma, o mitralieră?
Consider că nu trebuie repetate greșelile din trecut, când derapajele de acest gen au fost tratate foarte relaxat, până au generat victime.
AUR este locul unde și-au găsit refugiul politicieni violenți, care înțeleg să-și impună punctul de vedere în plenul Parlamentului prin îmbrânciri și amenințări și pentru care violența domestică este la ordinea zilei. Președintele acestui partid are interdicție de intrare în Republica Moldova, dar și în Ucraina și există suspiciuni clare că ar avea legături cu serviciile secrete ruse. Lucrurile sunt, cred eu, destul de clare. Asemenea comportamente nu își au locul în România pe care încercăm cu toții să o construim și este datoria noastră, a tuturor, să le taxăm", a scris Ionuţ Stroe pe Facebook.
O colaboratoare a Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a fost oprită, marţi, la intrarea în Palatul Parlamentului, după ce reprezentanţii SPP au descoperit, la controlul de la poarta de acces, patru cartuşe.
Potrivit unor surse din Poliţie, femeia a afirmat că muniţia reprezintă suveniruri de la o tragere. Acestea par, la prima vedere, capete trase, fără încărcătură.
Aceleaşi surse au precizat, pentru Agerpres, că femeia va fi dusă la Secţia 17 pentru verificări.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu