Un bărbat din Ploiești a fost încătușat, duminică, după ce a făcut gesturi obscene când trecea parada organizată de 1 Decembrie, în Ploiești.
Reprezentanții Poliției Prahova au declarat, pentru Mediafax, că un bărbat de 40 de ani, din Ploiești, a fost încătușat și condus la secția de poliție.
Acesta a făcut gesturi obscene când trecea parada organizată de către autorități, în Ploiești, cu ocazia Zilei Naționale.
Bărbatul a fost amendat cu 200 de lei pentru gesturi obscene.
Festivitățile de Ziua Națională de la Ploiești au început cu depuneri de coroane și discursuri ale oficialităților, după care a urmat parada militară.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu