Un incident de o gravitate extremă a avut loc joi seara în municipiul Botoşani. O femeie care mergea spre casă, pe stradă, a căzut într-o groapă extrem de adâncă după ce s-a surpat porțiunea de drum pe care se afla.
De la ploile însemnate care au căzut în ultima lună, groapa s-a lărgit în subteran iar joi, 20 iunie 2019, în jurul orei 20:00 s-a surpat o bucată din porțiunea destinată pietonilor. Drumul este împietruit, nu există asfalt sau trotuar, iar pentru accesul pietonal exista o cărare, scrie botoşăneanul.ro.
Pe acolo mergea respectiva femeie când a simțit că-i fuge pământul de sub picioare. A căzut în gol și s-a lovit în partea stângă în zona coastelor. A început să strige după ajutor și imediat în zonă s-au adunat mai multe persoane care locuiesc la casele din apropiere.
Femeia a fost scoasă de pompieri cu o scară și transportată cu o ambulanță SMURD la Spitalul Județean Mavromati unde a primit îngrijiri medicale. În urmă, polițiștii locali au împrejmuit zona pentru a nu mai cădea și altcineva.
„Colegii de la Direcția Edilitare s-au deplasat la fața locului, groapa este foarte adâncă, este o cavernă foarte mare, în acest moment este semnalizată. Groapa este rezultată în urma unei avarii la o rețea de canalizare a societății Nova Apaserv. Cei de la Nova Apaserv cunosc problema și au spus că vor interveni în cel mai scurt timp. Într-adevăr ea este foarte mare, e inexplicabil cum s-a fotmat o cavernă atât de mare și sperăm ca reprezentanții Nova Apaserv să intervină cât mai repede pentru a remedia avaria și apoi pentru a astupa groapa”, a declarat Marian Murariu, viceprimarul municipiului Botoșani
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News