Update: Paraşutistul a murit la spital / Incident la Clinceni, o persoană a căzut cu paraşuta

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Incident grav pe aerodromul din Clinceni. 

Update: Conform Antena 3, paraşutistul ar fi decedat la Spitalul Floreasca. 

"În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, facem următoarele precizări: pacientul a ajuns, la prânz, într-o stare extrem de gravă, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu un elicopter SMURD; a fost preluat imediat de o echipă medicală multidisciplinară, care a încercat manevrele de stabilizare. În ciuda tuturor eforturilor făcute, pacientul a intrat în stop cardio-respirator şi, din păcate, la ora 13,47 a fost înregistrat decesul acestuia. Ne exprimăm regretul faţă de acest tragic accident şi transmitem sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Suntem alături de ei în aceste momente dificile", se arată într-un comunicat al unităţii medicale.

Update: Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi poliţiştii Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Bucureşti au deschis un dosar de urmărire penală pentru vătămare corporală din culpă în cazul paraşutistului căzut pe pista Aerodromului Clinceni.

"La data de 30 iunie, ora 10,37, Poliţia oraşului Bragadiru a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi inconştient în incinta Aerodromului Clinceni. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul acestei unităţi, care, din primele verificări, au constatat că un bărbat în vârstă de 42 de ani este inconştient, pe pista aerodromului", informează Biroul de presă al IPJ Ilfov.

Update: Victima este în stare gravă cu traumatism cranio-cerebral grav, intubată, transmite ISU. 

Conform surselor Antena 3, persoana găsită în aerodromul de la Clinceni s-ar fi prăbuşit cu paraşuta şi este inconştientă. O ambulanţă SMURD şi elicopterul SMURD sunt la faţa locului. 

"Pompierii ISU B-IF intervin pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenței medicale unei persoane căzute cu parașuta la aterizare.

Intervin: 1 ambulanță SMURD și elicopterul SMURD. Evenimentul s-a produs ca urmare a unui zbor de agrement. Victima va fi transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca", transmite ISU.

se actualizează... 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel