Incident metrou. Bărbat, prins între uși și târât în tunel. Reacția Metrorex

 Un bărbat a fost prins între ușile metroului, astăzi, la stația 1 Mai, și a fost târât în tunel. Ce spune Metrorex despre incidentul grav.

"Metrorex informează că, astăzi, 9 octombrie 2019, în jurul orei 16:00, în stația de metrou 1 Mai, un călător a forțat intrarea în trenul care se deplasa catre Straulesti, după anunțul de închidere a ușilor. Piciorul acestuia a fost prins intre ușile trenului care a plecat din statie, călătorul fiind lovit de oglinda de pe peron. Pasagerii din tren au apăsat butonul de alarmă, echipa de conducere a trenului acționând sistemul de frânare de urgență.

Personalul de conducere a trenului a anunțat echipele de salvare, însă persoana respectivă a refuzat primul ajutor, părăsind pe propriile picioare incinta metroului. Se va deschide o anchetă cu privire la cauzele care au condus la acest incident. Persoanele vinovate vor fi sancționate în conformitate cu prevederile legale. Regretăm incidentul și insistăm ca regulile de călătorie cu metroul să fie respectate pentru siguranța circulației și a pasagerilor", se arată în comunicatul Metrorex.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel