Incidente la Washington: După Twitter, Facebook anunţă suspendarea contului lui Trump

După Twitter, Facebook a suspendat la rândul său temporar miercuri contul lui Donald Trump, la finalul unei zile de violenţe în Capitoliu, pe care susţinătorii preşedintelui în exerciţiu l-au luat cu asalt în încercarea de a împiedica certificarea victoriei lui Joe Biden în alegeri, relatează AFP.

'Am identificat două încălcări ale regulilor noastre pe pagina preşedintelui Donald Trump care duc la o suspendare de 24 de ore, ceea ce înseamnă că el pierde capacitatea de a posta pe platformă în această perioadă', a explicat pe Twitter echipa de comunicare a companiei californiene.

Facebook eliminase deja un video în care republicanul făcea apel la manifestanţi 'să se întoarcă acasă', dar în care declara de asemenea, fără probe, că alegerile au fost fraudate.

Anterior, şi Twitter a eliminat înregistrarea video a lui Trump, alături de alte două postări, şi a anunţat că suspendă pentru 12 ore contul preşedintelui în exerciţiu, ameninţând cu eliminarea permanentă în cazul unor noi încălcări ale regulilor sale, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel