Ceremonia de încoronare a regelui Charles al III-lea, din data de 6 mai, va fi un eveniment istoric urmărit de milioane de oameni din întreaga lume, dar la care vor fi prezenți doar oaspeți aleși cu atenție. Deși lista finală a invitaților nu a fost încă făcută publică de guvernul Regatului Unit, unii dintre aceștia au fost confirmați.
La ceremonia ce va avea loc la Westminster Abbey, vor participa membri ai familiei regale, demnitari străini, politicieni și chiar unii membri ai publicului.
La încoronarea reginei Elisabeta a II-a, din 1953, aproximativ 8.000 de oameni s-au înghesuit în mănăstire pentru a asista la ceremonie. Regele Charles, fiul regretatei regine, va avea o listă de invitați semnificativ redusă, de aproximativ 2.000 de persoane.
Cine a primit o invitație și cine a fost exclus?
Aproape toată familia regală a Marii Britanii a fost invitată la ceremonia de încoronare. În primul rând, fiul cel mare al regelui și următorul în linia regală de succesiune, William, Prințul de Wales împreună cu soția sa Katherine, Prințesa de Wales și copiii acestora.
Copilul cel mai mare al lui William și Kate, Prințul George de Wales, nu numai că va fi acolo, dar va fi cel mai tânăr viitor rege. El este următorul în ordinea de succesiune, după tatăl său, și va juca un rol oficial în ceremonia de încoronare ca paj.
Fratele mai mic al lui William, Prințul Harry, Ducele de Sussex, a confirmat în aprilie că va participa la încoronare. Soția sa, Meghan, ducesa de Sussex, nu va fi prezentă și va rămâne acasă cu copiii cuplului, Archie și Lilibet.
Frații regelui Charles, Prințesa Ana, Prințul Andrew și Prințul Edward, sunt, de asemenea, așteptați să fie la ceremonia de încoronare, deși presa britanică a spus că Andrew, care a fost implicat într-un caz de agresiune sexuală, nu va avea un rol important la eveniment. Fosta soție a Prințului Andrew, Sarah Ferguson, Ducesa de York, a confirmat public că nu va participa la ceremonia de încoronare.
Se crede că au fost invitați și membri ai altor familii regale din întreaga Europă și din restul lumii, ceea ce rupe tradiția încoronărilor anterioare, când regalii britanici erau singurii membri prezenți ai unei familii regale.
Sunt așteptați și unii politicieni britanici, dar din cauza numărului redus de invitați, doar un număr mic a fost invitat. Actualul prim-ministru al Marii Britanii, Rishi Sunak, este de așteptat să fie acolo, împreună cu unii dintre miniștrii săi de cabinet, iar locurile ar fi fost garantate și pentru foștii premieri.
De asemenea, au fost invitați șefi de stat străini, în special cei ai aliaților britanici și membri ai Commonwealth-ului Britanic, inclusiv lideri din Europa și președintele SUA. Totuși, Joe Biden nu va face călătoria, după ce a fost recent în Marea Britanie. Prima doamnă Jill Biden va participa în schimb, iar Joe Biden i-a spus regelui Charles, într-un apel telefonic din aprilie, că speră să se întâlnească cu monarhul din Regatul Unit la o dată ulterioară.
Regele Charles a vrut să invite și membri ai publicului care s-au distins prin slujirea comunităților lor, prin voluntariat sau contribuția la activități caritabile.
Peste 1.250 de voluntari și tineri au fost invitați, fie să participe la slujba de încoronare, fie la celelalte evenimentele. Palatul Buckingham a confirmat, de asemenea, că 450 de „eroi COVID”, care au ajutat Regatul Unit să traverseze pandemia, au fost invitați să participe la slujba de la Westminster Abbey, scrie Cbsnews.com.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu