Fostul prim-ministru Adrian Năstase este de părere că Guvernul Orban lucrează în favoarea PSD-ului, iar acest lucru arată clar direcția spre care se îndreaptă partidul.
Adrian Năstase a acordat un interviu pentru România TV. Printre subiectele abordate, politicianul a fost întrebat de Victor Ciutacu dacă Partidul Social Democrat își va reveni în sondaje.
”Poate că au învățat lecția pentru viitor. PSD-ul are viitor în mod categoric. Este o structură organizată piramidal și care are încă o resursă extraordinară de vot. Ceea ce face acum Guvernul ”Iohannis” este să lucreze în mod categoric în favoarea PSD-ului. Eu sunt convins că sondajele vor arăta în curând o revenire a PSD-ului în pragul de 30%. (...) ”, a precizat Adrian Năstase la România TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News