Construcția lotului 3C2 Chiribiș - Biharia, începută undeva în 2004, pare departe de a se face. Dacă v-au uimit ultimele declarații ale ministrului Sorin Grindeanu despre autostrada Biharia - Chiribiş, stați să vedeți ce spune constructorul desemnat câștigător, Asocierea Precon. E o poveste cu dus și întors și cu multe informații false. A mințit ministrul Transporturilor? Sau este total dezinformat?
Publicitate
Ministrul Transporturilor declara, cu privire la autostrada Biharia - Chiribiş, că firma care a câștigat licitația pentru construirea ei contestă trimiterea documentelor către CNAIR pentru fi semnate. Sorin Grindeanu transmitea că dacă reprezentanţilor companiei câştigătoare le-a promis cineva ceva, atunci să spună acest lucru. Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă. ”Suntem într-o situaţie de Kafka. Noi am cerut documentele celui care a câştigat şi el contestă faptul că am cerut documentele. În situaţia asta suntem. Avem un câştigător, îl ştiţi, s-au cerut documentele de către cei de la CNAIR să vină la semnat şi ei contestă această chestiune. Ei au câştigat prin instanţă că altfel aş fi anulat, dar mi-au spus colegii că nu prea se poate juridic. Au câştigat în instanţă acest contract, la Curtea de Apel” declara ministrul, care mai spunea: ”Eu vreau să fac autostrada. Pe mine nu mă interesează ce au semnat Orban cu Bode pe repede înainte, înainte de campanie. Nu mă interesează. (...) Mă interesează să fac această autostradă de la Chiribiş la Biharia. Şi pe ei îi interesează. Avem finanţare, avem tot. Am semnat pe repede înainte, înainte de campania electorală din 2020, ştiţi toată istoria, nu eu i-am forţat, nu Pistol i-a forţat, că nu era director, nu i-a forţat nimeni să semneze acel contract. Dacă au ceva şi le-a promis cineva ceva să se ducă la statul român şi să spună. Dar nu să blocheze un proiect de tipul ăsta. Dacă au ceva de spus să se ducă, există instituţii abilitate ale statului, dacă i-a forţat cineva. Dacă nu i-a forţat, păi hai să facem această autostradă. Nu se poate aşa ceva. Şi de când sunt aici e ca şoarecele cu pisica.(...) De ce blochezi un proiect extrem de important? Tu conteşti faptul că CNAIR a cerut documentele să vină la semnare”, a declarat ministrul Transporturilor, conform news.ro.
Câștigătorul licitației - din iunie 2023- pentru construcția autostrăzii Biharia - Chiribiş este asocierea de constructori și proiectanți români Precon Transilvania SRL – Citadina 98 SA. Valoarea contractului se ridică la 785,21 milioane de lei fără TVA, finanțarea din fonduri europene nerambursabile. De la momentul semnării contractului, asocierea are la dispoziție 24 de luni pentru finalizarea a 28,55 de km de autostradă.
Amintim că-n 2022, CNAIR a reziliat precedentul contract pentru lotul Chiribiș – Biharia, ce fusese semnat în august 2020 cu asocierea Trameco (lider) – Vahostav – Drumuri Bihor – Drum Asfalt – East Water Drillings. Atunci, valoarea contractului era la jumătate (326.515.057 lei, fără TVA).
În data de 11 august 2020, la trei ani de la publicarea anunțului de participare, CNAIR semna contractul de atribuire a proiectării și execuției lotului 3C2. Câștigătorul, firma românească Trameco, care finalizase cu success lucrările la lotul 3C3, s-a apucat de treabă, conform specificațiilor din contract. A început cu studiul geotehnic, în funcție de care se face proiectul tehnic. Situația concretă din teren ar fi impus lucrări suplimentare pentru consolidare, a arătat expertiza.
CNAIR nu contestă expertiza, ci solicită antreprenorului să suporte cheltuielile generate de lucrările suplimentare, lucru care ar fi dus constructorul în faliment. Dacă nu acceptă acest abuz, firmei românești i se oferă doar varianta rezilierii contractului. Citește mai mult aici
Autostrada are o lungă istorie în inexistența sa, fiind începută în 2004 de Bechtel. De atunci, au urmat mai multe contracte reziliate.
În contextul dat, l-am întrebat pe Eugen Hudriciu, cel care deține Precon Transilvania, despre această situație, de ce contestă semnarea documentelor și cine i-a promis ce.
Vă redăm integral ce ne-a răspuns:
Cronologie procedură atribuire Proiectare și execuție 3C2 Chiribiș - Biharia
- 08.06.2023 - CNAIR a declarat câștigătoare oferta depusă de Asocierea Precon Transilvania SRL & Citadina 98 SA;
- 19.06.2023 - Strabag SRL a formulat contestație împotriva Raportului procedurii 3C2;
- 20.06.2023 - Construcții Erbașu SA a formulat contestație împotriva Raportului procedurii 3C2;
- 07.08.2023 - CNSC a respins contestațiile formulate și a menținut rezultatul procedurii de atribuire;
- 08.08.2023 - CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 01.11.2023, solicitare căreia subscrisa i-a dat curs;
- 21.08.2023 - dată începând cu care a devenit obligatorie semnarea de către CNAIR SA cu Asocierea Precon a contractului de lucrări, în conformitate cu prevederile legale incidente;
- 22.08.2023 - CNAIR SA a solicitat Asocierii Precon comunicarea documentelor în vederea semnării contractului de lucrări;
- 31.08.2023 - Asocierea Precon a comunicat documentele solicitate de CNAIR;
- 20.09.2023 - Asocierea Precon a solicitat CNAIR comunicarea datei stabilite pentru semnarea contractului;
- 10.11.2023 - Curtea de Apel București a respins plângerea Strabag, a menținut Decizia CNSC și implicit Rezultatul procedurii, prin care Asocierea Precon a fost declarată câștigătoare;
- 29.11.2023 - Asocierea Precon a solicitat CNAIR comunicarea datei stabilite pentru semnarea contractului;
- 12.12.2023 - CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 04.03.2024;
- 13.12.2023 - Asocierea Precon a solicitat CNAIR clarificarea motivației care stă la baza solicitării de prelungire a garanției de participare și implicit la baza amânării încheierii contractului de lucrări;
- până în data de 27.12.2023 - Asocierea Precon a transmis CNAIR confirmarea prelungirii garanției de participare până în 04.03.2024;
- 29.12.2023 - CNAIR a comunicat Asocierii Precon o adresă în care se invocau o serie de aspecte care erau de natură a duce la tergiversarea nejustificată a încheierii contractului de lucrări;
- 08.01.2024 - Asocierea Precon a depus la CNSC contestație solicitând obligarea CNAIR la semnarea contractului de lucrări 3C2 – Biharia – Chiribiș;
- 08.02.2024 - CNAIR a solicitat prelungirea de către Asocierea Precon a garanției de participare cu valabilitate până în 08.05.2024;
- 13.02.2024 - Asocierea Precon a transmis CNAIR dovada prelungirii garanției de participare până în 08.05.2024.
1. De ce contestați trimiterea documentelor?
Asocierea Precon nu contestă transmiterea documentelor. Prin contestația formulată solicităm pronunțarea de către CNSC a unei decizii prin care să oblige CNAIR la semnarea contractului de lucrări, raportat la prevederile legale care stipulează expres obligativitatea autorității contractante să încheie contractul de lucrări după pronunțarea de către CNSC a unei decizii de menținere a rezultatului procedurii. În ceea ce privește predarea documentelor, acestea au fost transmise către CNAIR, acum 6 luni, mai exact, în dată de 31.08.2023.
2. E adevăraț ce spune dl. Grindeanu? V-a promis cineva ceva, aș̦a cum invocă? La ce se referă și la cine?
Asocierea Precon a fost desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire a contractului de lucrări 3C2 Biharia- Chiribiș, conform Raportului procedurii înregistrat sub nr. 9/8484/08.06.2023 și a Adresei privind comunicarea rezultatului procedurii nr. 92/55288/08.06.2023 transmisă̆ de CNAIR către subscrisa. Prin respingerea de către CNSC a contestațiilor formulate de alți ofertanți participanți la procedura de achiziție publică și prin respingerea de către Curtea de Apel București a plângerii formulate împotriva Deciziei CNSC, atât Consiliul, cât și instanța de judecată au confirmat legalitatea și conformitatea actelor emise de către comisia de evaluare a ofertelor, pe parcursul derulării procedurii de evaluare. Concret, atât CNSC, cât și instanța de judecată au constatat legalitatea și conformitatea Raportului procedurii și a Adresei de comunicare a rezultatului procedurii către Asocierea Precon, statuând cu titlu de definitivat declararea ofertei Asocierii Precon ca fiind câștigătoare și implicit recunoașterea faptului că Asocierea Precon este titulara dreptului de a semna cu CNAIR, în calitate de Antreprenor, contractul de lucrări.
3. În ceea ce privește afirmația privind câștigarea de Asocierea Precon a contractului 3C2 Biharia-Chiribis în instanță
Este o afirmație nereală, Asocierea Precon a fost declarată că fiind câștigătoarea procedurii de atribuire a acestui contract, de către comisia de evaluare a ofertelor din cadrul CNAIR. CNSC și instanța de judecată nu au făcut altceva decât să respingă contestațiile și plângerea formulată de alți ofertanți și, drept urmare, să mențină decizia CNAIR prin care oferta Asocierii Precon a fost declarată câștigătoare.
Prin urmare, nu putem să nu ne întrebăm, a mințit ministrul Sorin Grindeanu în declarația de presă sau a fost dezinformat?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu