Violență în direct la postul de televiziune Ant1, din Grecia. Invitat la o dezbatere în direct, deputatul neonazist grec, Ilias Kasidiaris, a agresat, joi dimineață, două femei parlamentar, după care a părăsit emisiunea, informează huffingtonpost.co.uk.
În timpul dezbaterii, Ilias Kasidiaris, purtătorul de cuvânt al formaţiunii Chryssi Avgi (Zori Aurii), și-a pierdut cumpătul şi a aruncat un pahar cu apă înspre deputata stângii radicale, Rena Dourou, după care o pălmuiește de două ori pe deputata comunistă Liana Kaneli, pentru ca în final să-i mai aplice și un pumn.
În timpul scandalului, gazda show-ului Giorgos Papadakis a încercat să potolească accesul de furie al deputatului neonazist, însă fără succes.
Un purtător de cuvânt al guvernului grec a condamnat violenţa lui Kasidiaris ", spunând că a fost" un atac împotriva fiecărui cetăţean democratic". "Guvernul condamnă în modul cel mai categoric atacul purtătorului de cuvânt al Chryssi, Ilias Kasidiaris, împotriva parlamentarilor Liana Kanelli şi Dourou Rena."
Incidentul i-a uimit pe greci, datorită violenței de care a dat dovadă deputatul neonazist, în contextul în care formațiunea sa ar putea obține 4 la sută din sufragii, la scrutinul din 17 iunie, ceea ce i-ar asigura prezența în Parlament.
Deputatul Nikos Michaloliakos, purtător de cuvânt al formaţiunii Chryssi Avgi (Zori Aurii), care a intrat în Parlament cu aproape 7% din voturi în urma alegerilor de la 6 mai, neagă holocaustul, punând la îndoială numărul de evrei ucişi şi susține că nu au existat camere de gazare în lagărele de concentrare.
Incidentul televizat în direct, joi, în Grecia nu este o premieră, un eveniment similar fiind înregistrat și în campania electorală din 2008 din România. Atunci, senatorul PC Marius Marinescu (zis Bideu) i-a aruncat un pahar cu apă în față deputatului PDL Anca Constantinescu (cunoscută drept autoarea expresiei Ciocu’ Mic”), în cadrul unei emisiuni ”Șase vine presa”, tot în direct, de la postul B1 TV.
Cele două evenimente, deși se petrec la diferență de aproape patru ani, șochează la fel de mult, având în vedere faptul că acești oameni au pretenția de a fi votați în structuri legislative.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu