Îndemnul lui Edi Iordănescu în fața meciului decisiv de la EURO 2024, Slovacia - România. Ce țintește selecționerul

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Edward Iordănescu, selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, a făcut mai multe declarații, înaintea ultimei partide cruciale din grupa E, de la EURO 2024, contra Slovaciei.

"Suntem în faţa unui moment istoric pentru echipa naţională, un moment special, în faţa celui mai frumos moment al carierelor noastre de până acum. Noi suntem pregătiţi să primim acest moment cu bucurie, cu entuziasm, dar şi cu o mare responsabilitate. Această echipă are o identitate deja. Unul dintre cele mai mari câştiguri este reprezentat de faptul că ne-am recâştigat spiritul şi identitatea. Sunt lucruri pe care le-am câştigat, ce trebuie să persiste în timp. Indiferent ce se va întâmpla, nu trebuie să le pierdem. Trebuie să învăţăm să ţinem de lucrurile bune", a declarat Edward Iordănescu.

"Una dintre cele mai bine organizate echipe de la EURO 2024"

"Pentru mine, Slovacia reprezintă una dintre cele mai bine organizate echipe de la acest Campionat European şi eu îmi asum ce spun. I-am studiat foarte bine şi în campania de calificări, cât şi aici la EURO. Au un antrenor cu o şcoală solidă în spate, au o identitate clară, o echipă foarte echilibrată, matură, ştiu ce înseamnă un turneu final. Au şi o zi în faţă comparativ cu noi, însă mâine nu mai e vorba despre oboseală, despre presiune, ci numai despre inima mare a echipei naţionale. Noi nu vedem nimic altceva decât calificarea, indiferent cum se va întâmpla asta.", a zis Edi Iordănescu.

"Slovacia este o echipă foarte echilibrată"

"Slovacia este o echipă foarte echilibrată, o echipă foarte exactă, cu mecanisme clare, cu o complexitate de joc, sunt jucători care leagă foarte bine efortul şi concentrarea, sunt jucători cu o exprimare coerentă şi sunt trei-patru jucători care reprezintă pilonii pentru echipa lor. Am văzut datele statistice şi m-au impresionat. Cu siguranţă că va fi şi o luptă a puterii mentale mâine, pentru că ambele echipe avem şanse să mergem mai departe, dar fiecare trebuie să îşi păstreze echilibrul, înţelepciunea şi să ştie să reacţioneze în funcţie de contextul jocului", a declarat Edi Iordănescu.

"Am încercat să gestionăm cât mai bine această situaţie, meciul cu Belgia a fost cel mai solicitant de când eu sunt la echipa naţională. Au fost toţi parametrii la nivel foarte ridicat, cu mult efort, intensitate şi cu siguranţă că acest lucru te afectează. Dar de aia suntem 26 de jucători, fiecare trebuie să fie pregătit să intre cu atitudine exemplară, cu o mentalitate solidă. Eu am încredere mare în echipă, în resursele noastre, şi am încredere în tot ceea ce am construit în aceşti doi ani şi jumătate. Mâine la ora meciului indiferent cine intră pe teren trebuie să fie pregătit total", a zis Iordănescu.

De ce ţinteşte primul loc la finalul fazei grupelor

"Noi jucăm pentru calificare şi mai mult decât atât, da, ne dorim locul întâi. Suntem încă pe primul loc şi ne dorim să terminăm pe locul întâi dacă se poate. Ne dorim asta pentru că şi din punct de vedere teoretic ai anumite avantaje şi mă gândesc la zile în plus de odihnă, de recuperare, dar şi la posibilii adversari. Dar cel mai important este să mergem mai departe'. Edward Iordănescu nu a oferit un răspuns clar atunci când a fost întrebat în ce măsură depinde prelungirea contractului său cu Federaţia Română de Fotbal de rezultatul meciului de miercuri.", a spus Iordănescu.

"Îmi doresc să ne îndeplinim obiectivul. Referitor la mine este normal că îmi doresc continuitatea, sunt condiţii bune, fericite. E altceva când ştii că ai avut un parcurs bun, pentru că entuziasmul rămâne la cote înalte şi cu siguranţă că şi perspectivele îţi par mult mai luminoase", a mai spus selecţionerul, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, conform Agerpres.

Slovacia - România, meci capital

România va disputa ultima partidă din faza grupelor de la EURO 2024, miercuri, de la ora 19:00, contra Slovaciei. Totul se va decide în ultima etapă, miercuri, când vor avea loc meciurile Slovacia - România (Frankfurt, 19:00) şi Ucraina - Belgia (Stuttgart, 19:00).

România este încă liderul grupei, cu 3-2 la golaveraj (urmată de Belgia, cu 2-1). Pentru prima oară în istoria Campionatului European toate echipele dintr-o grupă au acelaşi număr de puncte înaintea ultimului meci.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel