Luni expiră ultimatumul dat de premierul spaniol liderului de la Barcelona, pentru a lămuri dacă a declarat sau nu independenţa regiunii.
Guvernul condus de Mariano Rajoy l-a somat pe Carles Puigdemont să spună până luni la ora locală 10:00 dacă declarația sa ambiguă de săptămâna trecută — a semnat o 'declarație de independență', dar pe care în același timp a suspendat-o cerând negocieri cu Madridul — a fost sau nu o proclamare a independenței.
În cazul unui răspuns afirmativ, ori din nou evaziv, guvernul central de la Madrid îi va da încă un termen ultimativ, până joi dimineață, să precizeze clar că a abandonat demersul de obținere a independenței.
Dacă Puigdemont nu renunță, atunci guvernul spaniol va invoca articolul 155 din Constituția Spaniei și va prelua controlul asupra Cataloniei, suspendând și autonomia acesteia.
Dar o suspendare a autonomiei ar riscă să-i scoată în stradă pe catalanii foarte atașați acestui statul special pe care l-au obținut după sfârșitul dictaturii lui Francisco Franco, chiar dacă populația catalană rămâne destul de divizată în privința independenței.
Puigdemont este la rândul său conștient că o cedare în fața Madridului ar provoca indignarea aliaților săi separatiști, care i-au cerut în ultimele zile să pună în practică rezultatul referendumului de la 1 octombrie, când peste 90% dintre cei prezenți la urne au votat pentru independență, rata participării la vot fiind de 43%.
Ambele părți, separatiștii catalani și guvernul lui Rajoy, s-au declarat dispuse la un dialog, dar guvernul de la Madrid a ținut să menționeze că un astfel de dialog nu se va purta pe tema independenței, în timp ce Puigdemont are o poziție neclară și față de conținutul acestui dialog, el neprecizând ce dorește să discute cu Madridul sau ce așteptări are de la eventuale tratative.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News