Se votează independența de Franța.
Cele 284 de birouri de vot din Noua Caledonie, teritoriu francez din Oceanul Pacific, s-au deschis duminică la ora locală 08.00 (21.00 GMT, sâmbătă) pentru un referendum istoric privind autodeterminarea faţă de Franţa, unde 'nu'-ul pleacă favorit, relatează AFP.
Alegătorii au timp până la ora locală 18.00 (08.00 ora Parisului, 07.00 GMT) pentru a opta dacă vor ca Noua Caledonie 'să acceadă la suveranitate deplină şi să devină independentă'.
Macron urmează să țină un discurs
Proclamarea rezultatelor este aşteptată în cursul serii (duminică dimineaţă la Paris) şi preşedintele Emmanuel Macron urmează să susţină un discurs la puţin timp după aceea, în jurul orei 13.00, ora locală a Franţei. În arhipelagul francez colonizat în 1853 trăiesc 175.000 de alegători, iar scrutinul este monitorizat de 250 de delegaţi ai statului francez şi observatori ai ONU. Această consultare, prevăzută de acordul de la Noumea semnat în 1998, este menită să continue eforturile de reconciliere între populaţia autohtonă Kanak şi descendenţii coloniştilor europeni, caldoche, începute cu acordurile de la Matignon în 1988.
Acestea au fost semnate după violenţele din anii 1980 care au culminat cu luarea de ostatici şi atacul asupra grotei de la Ouvéa din mai 1988, soldată cu 25 de morţi în total. Din punctul de vedere al premierului Edouard Philippe, acest referendum marchează 'începutul Noii Caledonii care vrea să construiască un viitor'.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu