Simona Halep se pregăteşte să debuteze din postura de favorită principală a turneului de categorie Premier Mandatory.
Pentru prima oară în carieră, Halep va juca la Indian Wells având statut de lider mondial.
Acest lucru nu a fost trecut cu vederea de oamenii locului, care au îndulcit şi mai tare momentul.
Simona, aflată într-un restaurant de la Indian Wells, a avut parte de o surpriză frumoasă atunci când şi-a comandat o prăjitură.
Mesaj
Gazdele i-au scris un mesaj pe platou, cu litere din ciocolată: "Felicitări pentru că eşti numărul 1 mondial la BNP Paribas Open 2018!".
Halep a fost încântată peste măsură de gestul americanilor, mulţumindu-le pe o reţea de socializare: "O surpriză minunată! Mulţumesc! Indian Wells e un loc superb, cu oameni extraordinari".
Turneu câștigat în 2015
Simona s-a simţit întotdeauna ca acasă la Indian Wells şi chiar a câştigat turneul în anul 2015, după o finală cu Jelena Jankovic, scor 2-6, 7-5, 6-4.
În acest sezon, Halep va lupta să-şi apere poziţia de lider WTA în faţa danezei Carolinei Wozniacki, urmând să-şi înceapă aventura în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit prosport.ro.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News