În perioada următoare, Primăria Sectorului 3 va monta indicatoare speciale pentru semnalizarea locurilor unde se află adăposturi de protecție civilă, potrivit unui anunț.
Indicatoarele vor fi montate pe ușile de acces în adăposturi, dar și pe peretele de la intrarea în imobile.
Proprietarii de imobile și operatorii economici sunt rugați să permită accesul persoanelor autorizate, în vederea montării acestor indicatoare speciale.
Lista completă a adăposturilor de protecție civilă din Sectorul 3 unde se vor monta semne specifice.
În caz de război, există mai multe buncăre, în București, în care oamenii ar putea să se refugieze. Iată câte adăposturi civile se află în fiecare sector al Capitalei.
Conform informațiilor oficiale transmise de IGSU, în România există 4.538 de buncăre în care oamenii ar putea să se adăpostească în caz de război. Cele mai multe se află în Capitală, 1.171 la număr.
Câte buncăre există în București
Sectorul 1 – 165 de adăposturi
Sectorul 2 – 343 de adăposturi
Sectorul 3 – 143 de adăposturi
Sectorul 4 – 168 de adăposturi
Sectorul 5 – 58 de adăposturi
Sectorul 6 – 294 de adăposturi
Cele mai multe adăposturi de protecţie civilă din București se află sub blocuri de locuințe sau în parcările clădirilor de birouri. Unele se află în locuri surprinzătoare, cum ar fi cel de sub un centru pentru seniori din sectorul 6, scrie observatornews.ro. ”Este un adăpost. Ușa este confecționată din metal, există pentru acest adăpost două astfel de uși”. Cu o suprafață de 39 de metri pătrați, refugiul poate găzdui tot atâtea persoane, în caz de dezastru.
Cel mai mare adăpost civil se află în zona de nord a Capitalei, sub o clădire de birouri, și poate adăposti 1.000 de persoane.
”Pereții acestor adăposturi au 40 cm, planșeul 20, rezistă unui atac cu bombă, rezistă în orice situație de urgență. Nu pătrunde apa, nu pătrund agenții chimici de luptă sau cei biologici”, a declarat Victor Dunăreanu, consultant situații urgență, pentru Observator.
Unde ne putem adăposti în caz de război
În caz de război, populaţia ar putea folosi pentru apărare şi adăposturile naturale, dar şi subsolurile blocurilor, beciurile, parcările subterane, pivniţele sau pasajele sau orice alt adăpost care ar putea oferi protecţie împotriva deflagraţiilor şi schijelor. În cazul unor atacuri cu arme chimice sau bacteriologice, în judeţul Vrancea nu există niciun adăpost cu această destinaţie.
Înainte de intrarea României în Al Doilea Război Mondial, existau doar în Focşani circa 400 de beciuri şi pivniţe care puteau fi folosite ca adăposturi de protecţie împotriva bombardamentelor şi care ar fi putut adăposti circa jumătate din populaţia Focşanilor de la acea vreme.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu