Indicele ROBOR la 3 luni a crescut semnificativ vineri: 5,71% pe an

Toate cardurile pe care se încarcă voucherele sociale vor fi emise până la sfârşitul săptămânii viitoare
Toate cardurile pe care se încarcă voucherele sociale vor fi emise până la sfârşitul săptămânii viitoare

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 5,71% pe an, de la 5,62% pe an în ziua precedentă, conform informaţiilor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

Un nivel similar a fost înregistrat în data de 4 martie 2013. La începutul acestui an, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 5,95% pe an, de la 5,87% pe an anterior, iar ROBOR la 12 luni s-a majorat la 6,11% pe an de la 6,05% pe an, joi.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 1,86% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul IV 2021, în urcare faţă de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,17%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel