Indonezia. Bilanţul seismului din Insulele Moluce se ridică la 30 de morţi

Puternicul cutremur care a zguduit săptămâna aceasta Insulele Moluce din estul Indoneziei a lăsat în urmă 30 de morţi, potrivit unui nou bilanţ anunţat duminică de agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, citată de AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

În timpul cutremurului, care s-a produs joi, '30 de persoane au murit şi 156 au fost rănite', a anunţat Agus Wibowo, purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. Ultimul bilanţ dat publicităţii indica 19 de decese. Trei copii figurează printre victimele care, în cea mai mare parte, au fost prinse sau lovite de moloz după prăbuşirea unor clădiri. Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS) a detectat epicentrul cutremurului la 37 kilometri nord-est de Ambon, un oraş-port cu aproximativ 400.000 de locuitori, la o adâncime relativ mică, de 29 de kilometri.

Guvernatorul regiunii a declarat stare de urgenţă până la 9 octombrie, potrivit agenţiei pentru gestionare situaţiilor de urgenţă care a revizuit vineri, în scădere, numărul morţilor, de la 23 la 19. Cel puţin 25.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele avariate în urma undelor de şoc.

Autorităţile au amplasat bucătării colective şi corturi pentru a găzdui sinistraţii. Sute de case, birouri, şcoli şi instituţii publice au fost, de asemenea, avariate. Indonezia, un arhipelag alcătuit din circa 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice - indo-pacifică, australiană şi euroasiatică - într-o regiune care face parte din 'Cercul de Foc' al Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

La sfârşitul lunii septembrie anul trecut, un cutremur cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami, pe insula Sulawesi (Celebes), a devastat regiunea Palu şi a lăsat în urmă peste 4.300 de morţi şi dispăruţi. Sâmbătă seara, câteva mii de persoane au participat la Palu la o slujbă de comemorare a victimelor acestui dezastru produs în urmă cu un an. Autorităţile indoneziene au anunţat joi că vor instala circa 400 de senzori seismici în Jakarta, zona din apropierea strâmtorii Sunda şi Sumatra de Vest. Directorul Agenţiei de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică (BMKG), Dwikorita Karnawati, a declarat că numărul senzorilor instalaţi va ajunge la peste 560 până la sfârşitul acestui an.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel