Un presupus atac sinucigaş produs în faţa unei clădiri a poliţiei din oraşul indonezian Medan (nordul insulei Sumatra) s-a soldat cu cel puţin un mort, care foarte probabil este autorul atacului cu bombă, a anunţat miercuri poliţia locală, citată de AFP şi Reuters, scrie Agerpres.
Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 08:45 (01:45 GMT).
Bănuim că este vorba despre un atac sinucigaş cu bombă şi că persoana decedată este atacatorul, a indicat purtătorul de cuvânt al poliţiei naţionale indoneziene, Dedi Prasetyo.
Cel puţin un poliţist a fost spitalizat după explozie, conform media locale. Alţi trei poliţişti şi doi civili au fost răniţi în atac. Potrivit unei surse din poliţie care a dorit să rămână anonimă, atacul a fost comis de cel puţin doi kamikaze, dar această informaţie nu a fost confirmată oficial.
Secţiile de poliţie sunt o ţintă frecventă a atacurilor extremiste în ţara cu cea mai numeroasă populaţie musulmană din lume.
Unitatea antiterorism din Indonezia, Densus 88, investighează în prezent circumstanţele atacului pentru a vedea dacă a fost vorba despre un lup singuratic sau de un atac legat de o grupare radicală precum Jamaah Ansharut Daulah (JAD), care deja a comis în Indonezia o serie de atacuri inspirate din cele organizate de Statul Islamic (SI).
Atacul survine la o lună după ce un islamist l-a înjunghiat pe fostul ministru al securităţii indonezian Wiranto, după ce acesta inaugurase o clădire a Universităţii din Pandeglang, la vest de Jakarta. Wiranto a fost supus unei intervenţii chirurgicale, viaţa sa fiind în prezent în afara pericolului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu