Industria de petrol şi gaze a realizat profituri uriaşe în 2022, afirmă directorul IEA, Fatih Birol.
Publicitate
Profiturile realizate anul trecut de industria mondială de petrol şi gaze au explodat până la aproximativ 4.000 de miliarde de dolari, de la o medie de 1.500 de miliarde de dolari în anii anteriori, a declarat marţi directorul Agenţiei Internaţionale a Energiei (IEA), Fatih Birol, transmite Reuters.
În pofida acestor profituri record, ţările care depind de veniturile din petrol şi gaze ar trebui să se pregătească pentru a-şi reduce dependenţa de petrol, pe măsură ce cererea va scădea pe termen lung, a spus Fatih Birol la o conferinţă organizată la Oslo (Norvegia).
"În special, ţările din Orientul Mijlociu trebuie să îşi diversifice economiile. În opinia mea, summitul pentru climă COP28 ar putea fi un punct de cotitură excelent pentru a schimba destinul ţărilor din Orientul Mijlociu", a apreciat directorul IEA, Fatih Birol. "Nu mai poţi conduce o ţară a cărei economie este dependentă în proporţie de 90% de veniturile din petrol şi gaze, pentru că cererea de petrol va scădea", a adăugat Fatih Birol.
În acest an, summitul pentru climă COP28 va fi găzduit de Emiratele Arabe Unite, o ţară membră a grupului ţărilor producătoare de petrol (OPEC).
Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 - 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu