Printre proiectele de lege cele mai dezbătute și mediatizate se află și cele care vizează noi reglementări în modul de funcționare a jocurilor de noroc.
Sorin Georgescu, președintele Asociației Organizatorilor de Sloturi – ROMSLOT, a declarat că vocea industriei jocurilor de noroc nu a fost auzită pentru că este greu să combați cu argumente raționale, cu date și cifre, percepții și emoții, prejudecăți transformate în sloganuri electorale.
“Noi suntem oameni de afaceri. Nu strigăm, lăsăm de cele mai multe ori cifrele să vorbească, respectăm legile și vrem doar să ne desfășurăm activitatea, care este una legală și foarte strict reglementată, în baza unui cadru predictibil și onest. Pe de altă parte, cred că dacă ne-am așeza la masă, autorități și industrie, și am analiza cum pot fi făcute lucrurile mai bine, atunci soluțiile identificate ar fi și cele mai potrivite pentru societate”, spune Sorin Georgescu.
El consideră că o preocupare importantă ar trebui să fie cea a impactului real pe care toate măsurile anunțate în ultimele luni, fie că vorbim de interzicerea totală a publicității la jocuri de noroc sau de restricții privind distanța acceptată de funcționare a sălilor de jocuri față de anumite instituții socio-economice, îl vor avea asupra economiei și societății românești.
“Se vorbește despre o distanță de 300 de metri a sălilor de jocuri de noroc față de școli, pentru ca sălile să nu fie o atracție pentru minori. Dar există deja în lege prevăzută interzicerea accesului minorilor. Soluția este să te asiguri că se aplică legea, nu să vii cu una nouă. Este cel puțin ciudat cum sunt date legi și apoi alte legi prin care să se asigure că primele sunt respectate”, mai susține președintele ROMSLOT.
Riscul cel mai mare îl reprezintă, potrivit acestuia, creșterea pieței negre, dar la fel de important este și faptul că astfel de măsuri implică un tratament discriminatoriu și neconcurențial între operatorii din piață, în funcție de mediul în care își desfășoară activitatea: online versus offline
Sorin Georgescu afirmă că distanța de 300 de metri, propusă de parlamentari, ar reduce cu 90% numărul locațiilor monitorizate de autoritatea competentă. Reprezentantul ROMSLOT dă și niște cifre estimative care decurg din aceste posibile reglementări: peste 1 miliard de euro anual mai puțin la bugetul de stat în taxe directe și indirecte; peste 30.000 de oameni care vor rămâne fără locuri de muncă, punând o presiune suplimentară asupra bugetului de asigurări sociale.
“Astfel de măsuri, luate fără o analiză de impact, ar însemna, de fapt, dispariția unei mari părți a industriei reglementate și încurajarea jocurilor clandestine, prin migrarea unei activități supravegheate către piața neagră, unde, nu numai că nu va exista un control al instituțiilor statului, în primul rând în ceea ce privește accesul minorilor, aceasta fiind principala intenție declarată a propunerii, ci dimpotrivă, va fi un factor generator de corupție la toate nivelurile. Fructul interzis nu va fi pentru unii și fructul oprit, ci va crește riscul pentru infracțiuni precum spălare de bani și crimă organizată. Industria jocurilor de noroc este, în momentul de față, bine reglementată, este supusă controlului autorităților, licențele se înnoiesc anual, asta înseamnă că fiecare companie este interesată să aibă un business corect, căci altfel va dispărea de pe piață”, explică președintele ROMSLOT.
Așteptările industriei, spune Sorin Georgescu, sunt cele pe care orice altă industrie le-ar avea: un climat de funcționare în concordanță cu nivelul de taxare.
Reprezentanții jocurilor de noroc susțin că ei sunt deschiși la o modificare a cadrului legislativ, la a aduce mai multă responsabilitate și maturitate în acest business, dar cer ca acest lucru să se facă pe baza unor temelii solide, nu pe baza unor studii și statistici inexistente.
“În ultima vreme, toate discuțiile din spațiul public, fie că a fost vorba de zona politică sau de social media, s-au dus în zona creșterii dependenței de jocurile de noroc și a gradului ridicat de sinucideri în rândul dependenților. Este ușor să arunci cuvinte și să spui “statisticile arată”, dar să nu menționezi care sunt acele studii, cine le-a făcut. Noi am avut surpriza ca tocmai specialiștii în probleme de adicție să iasă și să spună că nu există astfel de studii. Părerea lor nu a fost solicitată și nu înțeleg de ce. Oare va conta când bugetul de stat va fi afectat, când nu vor mai exista pârghii de control și când piața neagră va lovi în societate?”, a adăugat Sorin Georgescu.
El a declarat că industria jocurilor de noroc este conștientă de faptul că uneori mesajele transmise nu au fost în acord cu ceea ce ei reprezintă, și anume divertisment pentru persoanele de peste 18 ani.
“Când tu te adresezi unui anumit public și cu un anumit scop, dar devii prea vizibil, atunci există în mod evident riscul unor percepții care se vor întoarce împotriva ta. Observăm zilele acestea cât de mult contează responsabilitatea în comunicare. Suntem deschiși dialogului cu autoritățile, dispuși să împărtășim cifre, analize de impact, modele de practici din alte jurisdicții”, a conchis președintele ROMSLOT.
În prezent, în Parlamentul României se află spre dezbatere mai multe proiecte legislative, cele mai multe inițiate de USR, altele propuse de PSD, PNL sau Partidul Forța Dreptei, care cer fie interzicerea publicității la jocurile de noroc, fie anumite restricții, de distanță a sălilor de jocuri de noroc față de școli, spitale, instituții de cult, etc sau, în funcție de numărul de locuitori dintr-o localitate, interzicerea totală a acestora.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu