Preşedintele FIFA, elveţianul Gianni Infantino, a dat asigurări că actuala Cupă Mondială din Qatar "uneşte lumea", generând totodată "o atmosferă de bucurie", informează agenţi EFE.
"Fotbalul uneşte cu adevărat lumea. Fotbalul are acea magie, acea particularitate ca atunci când mingea începe să se rostogolească, oamenii se unesc. Şi o face într-o atmosferă de bucurie", a declarat Infantino în a doua parte a unui interviu acordat presei de conducătorul forul fotbalistic mondial.
Infantino a subliniat că turneul din Qatar le permite tuturor celor care trec prin Doha să sărbătorească o competiţie de acest tip într-un spaţiu unic. "Trebuie să recunosc că înainte de Cupa Mondială eram îngrijoraţi că avem atât de mulţi fani din atâtea ţări, în acelaşi timp şi în acelaşi loc", a spus el.
"Asta nu se întâmplă la o Cupă Mondială normală. Într-un Mondial normal, avem fani din două ţări într-un oraş, nu mai mult. Aici avem 32 de ţări, precum şi fani din întreaga lume care vin să se bucure de Cupa Mondială în acelaşi loc", a insistat preşedintele FIFA.
El a apreciat totodată faptul că aceasta este prima Cupă Mondială care are loc în Orientul Mijlociu: "Acum câţiva ani, am spus deja asta. Cred cu adevărat că această Cupă Mondială poate contribui în anumite moduri pentru această parte a lumii, pentru zona Golfului, pentru Qatar, pentru Orientul Mijlociu, ajutându-i să se promoveze, să arate ospitalitatea şi bogăţia culturii lor".
"Dar şi pentru ca restul lumii să vină şi să vadă ospitalitatea în primul rând, să vadă o nouă cultură, să se cunoască mai bine, şi exact asta s-a întâmplat", a subliniat Infantino.
Pentru conducătorul FIFA, "amestecul de culturi" care apare într-o Cupă Mondială "este ceva cu adevărat, cu adevărat unic. Şi toţi cei care vin, dar şi cei care urmăresc de acasă şi pot simţi această atmosferă, îşi dau seama că se întâmplă ceva cu adevărat special la această Cupă Mondială FIFA şi că va mai fi emoţie până la final".
Mario Ferri, supranumit Falco, a pătruns pe teren la meciul Portugalia - Uruguay (2-0) de pe 28 noiembrie, înainte de a fi oprit de stewarzi. Mesajele Salvaţi Ucraina şi Respect pentru femeile iraniene erau scrise pe tricoul său.
Steagul curcubeu părea să aibă scris cuvântul pace în limba italiană. 'Gianni Infantino este inteligent - Falco este liber, nicio problemă în Qatar', a explicat el într-un interviu Zoom din locuinţa sa din Italia.
În opinia bărbatului în vârstă de 35 de ani, Infantino, care s-a născut în Elveţia, fiu al unor imigranţi italieni, a vrut să evite un incident diplomatic sau o acoperire mediatică negativă, aşa că a intervenit pentru a-l elibera.
Reuters a contactat FIFA pentru comentarii. 'Poliţiştii din Qatar sunt ca nişte domni, foarte prietenoşi, m-au întrebat dacă vreau apă, cafea, un croasant. Foarte prietenoşi', a spus Ferri. Italianul a spus că a fost în arest aproximativ o jumătate de oră, când a apărut brusc preşedintele FIFA.
'După ce am predat documentele mele personale poliţiei, am aşteptat şi în 30 de minute, Gianni Infantino, care este preşedintele FIFA, a venit să mă ajute', a explicat el.
Ferri a spus că Infantino l-a recunoscut de când a mai pătruns pe teren, el susţinând că a recurs în total de unsprezece ori la astfel de acţiuni, inclusiv la Mondialul din 2010 şi cel din 2014. 'M-a întrebat: 'De ce? Qatarul este foarte periculos pentru tine, dar am un plan să te ajut'.
S-a dus să vorbească cu nişte oameni importanţi de la poliţia din Qatar, iar în 30 de minute sunt liber. Sunt liber, în afara stadionului', a povestit italianul.
Ferri a dezvăluit că a lucrat în domeniul ajutorului umanitar în capitala Ucrainei, Kiev, în luna martie a acestui an, ceea ce a avut un efect profund asupra lui. 'Îmi amintesc totul, îmi amintesc de copiii care fugeau din case, de bătrânele şi de bătrânii care nu aveau case, mâncare sau apă.
Pentru mine este foarte important să opresc războiul', a spus el. Ferri a părăsit Qatarul şi a spus că va continua cu protestele sale. 'Încerc mereu să lupt pentru o lume nouă, nu vreau niciun război în lume. Vreau pace în lume', a afirmat el, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu