Dragoș Vinereanu, membru corespondent al Academiei Române, prorector U.M.F. “Carol Davila” și preşedintele Societăţii Române de Cardiologie, a oferit informații importante despre infarct.
La fiecare jumătate de oră se produce un infarct în România, iar o persoană din zece decedează. Dragoș Vinereanu, la DC News, în emisiunea "Jungla Urbană", a discutat despre programele de prevenție și de monitorizare ale Societății de Cardiologie.
"Inițial, ne-am concentrat pe tratamentul cât mai rapid și mai eficient al infarctului. Drept pentru care, în 2010, împreună cu Ministerul Sănătății, am pus la punct un program de tratament intervențional, prin ceea ce se numește angioplastie primară a infarctului miocardic acut. Rezultatele au fost senzaționale. Dacă, de exemplu în 2010, mortalitatea în spital, prin infarct, la nivelul țării era peste 13 la sută, am reușit să ajungem la sub 8 la sută, iar în centrele în care se face această procedură este în jur de 5 la sută", a spus Dragoș Vinereanu, adăugând că vorbim despre rezultate foarte importante la nivelul întregii țări.
Procedura de o oră care salvează vieți
"La infarct se formează un cheag de sânge în una din arterele inimii. Evident, se oprește fluxul de sânge prin acea arteră și moare zona de inimă vascularizată de artera respectivă. Ce facem noi prin cardiologia intervențională? Desfundăm, cu ajutorul unor materiale speciale – baloane, stenturi – acea arteră. În final, refacem structura arterei în așa fel încât să ducă sângele la miocard și să salvăm cât mai mult din mușchiul inimii", a declarat preşedintele Societăţii Române de Cardiologie.
"Este o procedură care se face sub imagine radiologică în permanență. Durează în jur de o oră. S-a demonstrat că salvează vieți în infarctul de miocard", a spus Vinereanu, adăugând că, în prezent, această procedură se face peste tot în lume, fiind dezvoltată prima oară de către un elvețian.
"Noi, în România, prin acest program reușim să tratăm peste 80 la sută din pacienții cu infarct. Restul de 20 la sută se datorează faptului că pacienții nu-și cunosc simptomele și ajung târziu la spital. Este o mare problemă", a precizat Dragoș Vinereanu.
"Să spună de la început: cred că fac un infarct!"
"Este foarte important să ajungi cât mai repede la spital pentru a se poate pune un diagnostic. Sistemul de Ambulanță este bine organizat în acest moment pe diferite grade de urgență. Trebuie să spună de la început: cred că fac un infarct! Dacă nu face, nu e nicio problemă, dar dacă face, e foarte important să ajungă cât mai repede. Se trimite o Ambulanță specializată cu medic, cu posibilitate de electrocardiogramă și de tratament de urgență. Unitatea de Primiri Urgențe știe că pacientul vine și se pregătește în consecință", a spus Vinereanu.
[citeste si]
Răspunsul complet, mai jos:
INTERVIUL INTEGRAL AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu