Infecție virală cu "variola maimuței" la un britanic. Individul s-a infectat în Nigeria 

Fotografie creată de SHVETS production, de la Pexels
Fotografie creată de SHVETS production, de la Pexels

Un britanic s-a infectat cu "variola maimuței", după ce călătorit recent în Nigeria. 

O persoană din Anglia a fost diagnosticată cu o infecţie virală rară cu variola maimuţei, despre care se crede că ar avea legătură cu călătoriile în Africa de Vest, au anunţat autorităţile sanitare.

Agenţia britanică de securitate sanitară (UKHSA) a precizat într-un comunicat că acest caz, la o persoană care a călătorit recent în Nigeria, este tratat la o unitate de experţi în boli infecţioase respiratorii de la Guy's and St Thomas' NHS Foundation Trust din Londra, potrivit Reuters.

„Este important să subliniem că variola maimuţei nu se răspândeşte cu uşurinţă între oameni, iar riscul general pentru publicul larg este foarte scăzut", a declarat Colin Brown, director al departamentului clinic şi de infecţii emergente din cadrul UKHSA.

Variola maimuţei este o infecţie virală rară, similară variolei umane, care a fost eradicată în 1980. Deşi variola maimuţelor este mult mai blândă decât variola, majoritatea persoanelor infectate recuperându-se în câteva săptămâni, în cazuri rare poate fi fatală.

Variola la oameni

Variola, care a făcut aproximativ 300 de milioane de morţi în secolul al XX-lea, mai mult decât conflictele armate, a fost declarată oficial eradicată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) în 1980 datorită efortului global de vaccinare lansat după cel de-Al Doilea Război Mondial.

Vaccinul contra variolei a fost folosit ca exemplu în pandemia Covid, atunci când lumea era intoxicată cu fake news. Eradicarea unor boli ca variola ar fi fost imposibilă cu dezinformarea privind vaccinurile care se răspândeşte în prezent în Statele Unite, afirma anul trecut consilierul anti-COVID-19 de la Casa Albă, Anthony Fauci, notează AFP.

"Dacă am fi avut respingerea vaccinurilor pe care o vedem în unele media, nu cred că ar fi fost posibilă eradicarea variolei", a spus imunologul la postul CNN.

"Probabil că am mai avea variolă şi probabil că am mai avea poliomielită în această ţară, dacă am fi avut genul de informaţii false care sunt răspândite acum", a adăugat el.

Președintele SUA, Joe Biden, îi acuzase anterior pe marii operatori de reţele sociale că "ucid oameni" lăsând să circule informaţii false despre vaccinuri, în contextul în care Statele Unite încearcă să relanseze campania de vaccinare care stagnează.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel