Infestaţi cu HIV de experimentele lui Ceauşescu, stigmatizaţi social în regimul democratic. Ce pot face bolnavii de SIDA din Singureni

Alegeri prezidentiale 2024

Cazul din comuna Singureni, Giurgiu era celebru imediat după Revoluţie pentru că se zvonea că acolo ar fi avut loc experimente cu medicamente pe timpul comuniştilor, iar copiii care s-au născut în perioada 87- 92, au fost infestaţi cu HIV. Pentru aceşti oameni, atunci a fost doar începutul, pentru că acum trebuie să suporte oprobiul public, dar şi constrângerile unei legi care îi ameninţă cu închisoarea dacă infectează pe cineva.

Liana Velica, coordonatorul de proiecte al Asociaţiei Română Anti-SIDA, atrage atenţia asupra aspectelor legale pe care cei cu HIV trebuie să le cunoască. " Dacă nu ştia că este infestat cu HIV şi a transmis mai departe, atunci nu are nicio vină. Însă dacă ştia ce problemă are şi a transmis voit boala, în sensul că nu s-a protejat, atunci este culpabil. Dar nu pentru că a infestat o altă persoană cu SIDA, ci pentru că  a atentat la sănătatea unei alte persoane", a explicat Velica pentru DeCeNews.

Problema pe care o au cei bolnavi de SIDA este una foarte delicată. Pe de o parte sunt conştienţi că sunt un fel de bombă cu ceas, care ar putea să infecteze pe cineva în orice moment, dar în acelaşi timp sunt oameni şi au trăirile specifice fiecăruia dintre noi. Îşi doresc o familie, îşi doresc să întreţină relaţii sexuale cu persoana pe care o iubesc, dar stau mereu cu sabia lui Damocles deasupra capului.

"Sunt seropozitiv de mic copil. Stau în comuna Singureni, la centrul de plasament. Eu mai mult stau prin comună decât prin Centru. Am de gând să-mi întemeiez o familie şi nimeni nu poate să-mi interzică", a spus un bărbat din Singureni.

Velica a analizat situaţia însă şi din perpectiva partenerului care nu este infestat. Ea susţine că se pleacă de la prezumţia că fiecare este responsabil pentru el şi trebuie să se protejeze, pentru că vorbim de un act sexual consimţit. Deci, persoana care  a fost infestată, chiar dacă nu cunoştea că partenerul este bolnav, trebuia să îşi asigure măsurile de precuţie specifice într-o relaţie sexuală.

"Fiecare are o responsabilitate, atât pentru el care este infectat, cât și pentru cei care nu sunt infectaţi şi educaţia pe care o primesc. Patru fetiţe s-au măritat cu acte, cu cununii cu bărbaţi care erau seropozitivi şi care de bunăvoie au făcut lucrul acesta, în bună ştiinţă de cauză. Fiecare are dreptul asupra persoanei proprii", a declarat Paul Marinescu, director la Direcţia de Sănătate Publică.

Problema apare cu adevărat în momentul unui viol sau a unei căsnicii în care, spre exemplu, femeia este supusă bărbatului. În acest caz femeia violată sau agresată de soţ nu are şanse să se apere, iar cel care îi transmite virusul este pricipalul responsabil pentru acest lucru.

Infectarea intenţionată cu virusul HIV este condamnată de lege cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Citeşte şi:

Cazul Singureni: Un copil infectat cu HIV a fost plătit cu 1000 de lei de o persoană din autorităţile locale pentru a da declaraţii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel