Plenul Senatului a adoptat, miercuri, propunerea legislativă privind înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii.
Proiectului iniţial i-au fost, însă, aduse o serie de amendamente. Proiectul a fost votat cu 72 de voturi 'pentru', 30 'împotrivă' şi o abţinere.
Liderul grupului PSD, Şerban Nicolae, a afirmat că propunerea legislativă va suporta îmbunătăţiri la Camera Deputaţilor, for decizional, adoptarea actului normativ fiind impusă miercuri în Senat de termenul de adoptare tacită - 18 aprilie.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a explicat marţi, după adoptarea unui raport de admitere de către Comisia economică şi Comisia pentru buget-finanţe, însuşit miercuri de plenul Senatului, că amendamentele vizează în special subiecte discutate cu cei de la Eurostat. Potrivit lui Teodorovici, amendamentele vizează modul în care statul îşi desemnează reprezentanţii în Consiliul de supraveghere şi faptul că fondul trebuie să fie cel care să decidă vizavi de vânzarea unui pachet de acţiuni la companii care sunt parte a sa şi nu statul.
[citeste si]
Împotriva propunerii legislative s-au pronunţat senatori PNL, USR şi PMP care au reproşat timpul insuficient pentru a analiza şi dezbate amendamentele depuse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu