Inflaţia a ajuns în Marea Britanie la cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani

Foto Ilustrativ
Foto Ilustrativ

Indicele preţurilor de consum din Marea Britanie s-a situat în martie la 7%, comparativ cu 6,2% luna anterioară, acesta fiind cel mai ridicat nivel începând din 1992.

Publicitate

Creşterea inflaţiei a venit ca răspuns la majorarea preţurilor la electricitate, gaze şi carburanţi, la transport, dar şi a preţurilor la materialele folosite de sectorul industrial, potrivit Agerpres.

Inflaţia a crescut cu mult peste nivelul de 6,7% estimat de analişti.

Potrivit lui Grant Fitzner, economist şef la ONS, majorarea generalizată a preţurilor a fost pronunţată în martie în special în cazul carburanţilor.

"Preţurile la restaurante şi hoteluri au crescut, de asemenea, în mod semnificativ în martie, în timp ce, după o scădere de acum un an, s-au înregistrat creşteri la diferite tipuri de alimente", a adăugat el.

"Preţurile produselor care ies din fabricile din Marea Britanie au continuat cu un avans puternic", a subliniat Fitzner, care a menţionat, printre altele, preţurile metalelor.

Pentru a frâna creşterea inflaţiei, Banca Angliei a majorat luna trecută de la 0,5% la 0,75% dobânda de referinţă, a treia creştere consecutivă operată de bancă pentru a opri inflaţia.

Experţii nu exclud o altă majorare a preţului banilor, deoarece inflaţia este mult peste obiectivul de 2% stabilit de Banca Angliei.

În România inflația a sărit la 10,2%, anunță INS

Cele mai importante scumpiri sunt la alimente, cu 11,2% față de aceeași perioadă a anului 2021. Și mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 10,86%. Prețul pâinii a crescut cu 24%.

Legumele și conservele de legume sunt mai scumpe cu 18%, iar fructele cu 10%. Carnea are un preț mai mare cu 7,8%, iar peștele cu 11,5%, pe când produsele lactate cu 9,3%.

De departe, cea mai mare scumpire o regăsim la gazele naturale, cu 46,4%, urmate de combustibili cu 34%. 

Iată ce arată Institutul Național de Statistică, din perspectiva indicelui preţurilor de consum (IPC): 

- Preţurile de consum în luna martie 2022 comparativ cu luna februarie 2022 au crescut cu 1,9%.

- Rata inflaţiei de la începutul anului (martie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 4,0%.

- Rata anuală a inflaţiei în luna martie 2022 comparativ cu luna martie 2021 este 10,2%.

Citește întreaga știre AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel