Economistul Adrian Câciu trage un semnal de alarmă privind evoluţia economiei în 2020. Potrivit prognozei Comisiei Europene, inflaţia va creşte, iar economia va fi în scădere în acest an.
"Comisia Europeană a publicat astăzi prognoza de iarnă. Şocant pentru unii, nici o surpriză pentru noi cei care spunem de ceva timp că calculele pe care s-a realizat bugetul de stat au fost suprarealiste.
După cum puteţi vedea în pozele ataşate, creşterea economică pe anul 2020 este estimată la 3,8% (faţă de 4,1% cât a fost estimată în construcţia bugetului), iar inflația este estimată la 3,4%, nivel superior şi faţă de cel prognozat de BNR.", a scris Adrian Câciu pe pagina sa de Facebook.
"Ce înseamnă asta? PIB mai mic, economie în scădere și venituri mai mici la bugetul de stat.
A, da, să remarcăm faptul că Comisia Europeană recunoaşte creşterea economică pe anul 2018 la 4,4% din PIB în timp ce MFP lucrează încă pe o creștere economică de 4% pentru acel an. Oameni încremeniţi în proiect, cum se spune.", a mai scris economistul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu