Inflaţia din zona euro a crescut în februarie la 2,4%, cel mai ridicat nivel din octombrie 2008, situaţie care va determina probabil Banca Centrală Europeană să ia măsuri, deoarece indicatorul este cu mult peste ţinta autorităţilor.
Estimările preliminare ale Eurostat, prezentate marţi, arată că inflaţia a crescut în februarie cu 0,1 puncte procentuale, de la 2,3% în ianuarie, în linei cu media estimărilor analiştilor contactaţi de Reuters.
Ţinta de inflaţie a BCE este de sub, însă aproape de 2%, informează Mediafax.
Preţul petrolului Brent a atins săptămâna trecută cel mai ridicat nivel din august 2008, aproape de 120 de dolari pe baril, din cauza temerilor privind impactul tensiunilor din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord asupra producţiei de ţiţei.
Un analist al Commerzbank Frankfurt a declarat pentru Reuters că anticipează creşterea inflaţiei din zona euro la 2,5% în martie.
Un economist ING a făcut o paralelă între situaţi aactuală şi perioada 2004-2005, când BCE a fost nevoită să înceapă o serie de majorări ale dobânzilor pentru a ţine inflaţia sub control.
"Este anul 2005 în reluare, iar atunci le-a luat câteva luni să apese trăgaciul. Înclin să cred că vor creşte dobânzile spre sfârşitul toamnei", a arătat el.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu