FMI cere băncilor centrale înăsprirea politice monetare.
Publicitate
Gita Gopinath, prim-adjunct al directorului general al Fondului Monetar Internaţional, a afirmat miercuri că observă riscuri semnificative ca inflaţia să rămână ridicată sau să accelereze în multe economii emergente, şi a cerut băncilor centrale să menţină înăsprirea politicii monetare, transmite Reuters.
Oficialul numărul doi din FMI a declarat la o conferinţă găzduită de Banca Centrală a Braziliei că pieţele sunt probabil "prea optimiste" în legătură cu durata necesară pentru scăderea inflaţiei în economiile emergente, citează Agerpres.
"În pofida semnelor încurajatoare, sunt îngrijorată că presiunile asupra preţurilor par adânc înrădăcinate în multe economii şi riscurile la adresa majorării inflaţiei sunt semnificative", a explicat oficialul FMI.
"Băncile centrale trebuie să menţină în continuare înăsprirea politicii monetare şi să recunoască că o înăsprire insuficientă a politicii monetare acum ar putea necesita decizii chiar mai dureroase în viitor. Aceasta este o lecţie învăţată în perioada în care se înregistra o inflaţie ridicată, în anii 1970, şi se aplică foarte mult astăzi", a adăugat Gopinath.
Oficialul a apreciat că restricţiile bugetare ar putea sprijini lupta băncilor centrale contra inflaţiei, iar instrumentele financiare ar putea îmbunătăţi soluţiile de compromis în eventualitatea unui stres financiar pronunţat, dacă sunt folosite în mod judicios.
Economiile emergente şi-au menţinut în ultimii ani ritmul de creştere, sprijinite de politicile monetare solide şi de reformele care au redus riscurile valutare şi de creditare. Dar aceste ţări "încă se confruntă cu riscuri negative considerabile" de pe urma înăspririi politicii monetare în economiile avansate, iar condiţiile "s-ar putea înrăutăţi semnificativ", a avertizat oficialul FMI.
Gopinath a explicat că este mai puţin optimistă decât pieţele privind scăderea inflaţiei în economiile emergente, ţinând cont că inflaţia a fost neaşteptat de ridicată şi de persistentă, şi deseori a crescut mai rapid decât se estima.
Provocările sunt globale, dar riscurile sunt mai mari pentru pieţele emergente, susţine oficialul FMI, subliniind necesitatea ca autorităţile din acele ţări să continue întărirea politicilor monetare, fiscale şi financiare
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu