Comisia Federală pentru Comerț a cerut pedepse mai dure pentru companiile care își deghizează publicitatea pe platforme precum Instagram, YouTube și TikTok în recenzii „autentice", realizate de formatorii de opinie.
Membru al Comisiei Federale pentru Comerț (FTC), Rohit Chopra a cerut pedepse mai dure pentru companiile care își deghizează publicitatea pe platforme precum Instagram, YouTube și TikTok în recenzii „autentice", se arată într-un comunicat, conform The Verge.
Comunicatul a venit după ce Comisia Federală pentru Comerț a Statelor Unite a pus în dezbatere publică dacă Ghidul de aprobare pentru publicitate (neactualizat din 2009) ar trebui să fie reîmprospătat.
Timp de ani întregi, FTC le-a cerut „influencerilor" să dezvăluie postările sponsorizate, dar sugestiile nu au avut efect. Într-un caz concret, compania Lord & Taylor a plătit 50 de influenceri de pe rețelele de socializare să facă o postare despre o rochie, pe Instagram, dar nu le-a cerut acestora să dezvăluie că au fost remunerați.
Comisia Federală pentru Comerț a acuzat apoi Lord & Taylor de înșelăciune, soluționând cazul prin interzicerea companiei de a mai „reprezenta în mod fals că publicitatea vine dintr-o sursă independentă", dar nu a amendat financiar compania.
Formatorii de opinie și personalitățile online primesc des produse gratuite de la companii, în speranța obținerii unei expuneri mai mari. În timp ce unele recenzii dezvăluie aceste detalii, este greu câteodată să spui dacă ceea ce vezi și auzi e adevărat ori este plătit ca parte dintr-un parteneriat secret.
În prezent, FTC încearcă să oprească fenomenul, însă concentrarea constă în pedepsirea companiilor de publicitate, nu a micilor influențatori. „Când influențatorii au posibilitatea de a posta despre interesele lor și de a face puțini bani pe lângă, nu este o gravă problemă. În schimb, când companiile ascund publicitatea plătind un formator de opinie să pretindă că recenzia sau recomandarea sa este gratuită, atunci aceasta este o răsplată ilegală”, a spus Chopra.
Comisia Federală pentru Comerț este critică la adresa firmelor care au forțat influențatorii să ascundă faptul că recomandările lor sunt, de fapt, plătite. În plus, FTC notează că această problemă, combinată cu „conturi false, aprecieri false, urmăritori falși și recenzii false poluează în acest moment economia digitală". În alte cuvinte, FTC este sătulă de prieteni falși, căutând astfel consecințe adevărate pentru companiile care încalcă legea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu