Informare meteo de CANICULĂ. ANM, tot ce trebuie să știi

ANM a emis, marți, o informare meteo de caniculă pentru sudul și sud-estul țării, apoi și pentru vestul României, în vigoare până miercuri seara. 

Vremea va fi călduroasă, izolat caniculară, marți în regiunile sudice și sud-estice, unde temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar miercuri și în cele vestice, unde vor fi maxime termice cuprinse, în general, între 32 și 34 de grade.

Mai ales în zonele de câmpie din aceste regiuni, disconfortul termic va fi accentuat la amiază, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Disconfortul termic se va menține accentuat și în următoarele zile, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități, mai ales în zonele de câmpie.

Tot marți, la ora 12:00, intră în vigoare o alertă cod galben, până la ora 20:00, care anunță în zona Carpaților Orientali, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Moldovei și estul Munteniei, instabilitate atmosferică temporar accentuată, cu ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, izolat, grindină.

Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și pe arii restrânse 30...50 l/mp.

Județele vizate sunt Suceava, Neamț, Harghita, Brașov, Covasna, Prahova, Bacău, Vrancea, Galați, Buzău, Brăila, Tulcea, Ialomița, Constanța și Călărași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel