Informația pe care trebuie să o știe românii cu credite. Avocată: Efectele, pe o scară mult mai largă. Ne afectează pe toți

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Pixabay)

Numeroase consecințe economice nefaste pot să apară, în cazul contractării unui credit, atunci când o monedă se devalorizează.

Avocata Dorina Gonț a vorbit despre acest subiect în cadrul emisiunii ”Lecția de drept”, cu Alexia Ditcov, la Realitatea Plus.

”Devalorizarea monedei în care a fost contractat creditul poate fi considerată o cauză de impreviziune, așa cum a fost ea, în mod special, reglementată, prin modificările aduse Legii Dării în Plată. În general, impreviziunea reprezintă o excepție ce poate fi invocată în cadrul contractelor în derulare. Aceasta presupune schimbarea împrejurărilor avute inițial în vedere la momentul încheierii contractului.”, a declarat avocata Dorina Gonț.

Efectele devalorizării monedei

”Efectele devalorizării monedei pot să aibă o aplicabilitate pe o scară mult mai largă, respectiv importuri mai scumpe, creșterea inflației, care ne afectează pe toți, și la industrii locale mai puțin competitive, care erau susținute de prețurile mai mari la produsele importate. Deoarece există mai puțină concurență externă, este posibil ca unele industrii să devină mai puțin productive și mai puțin eficiente pe termen mediu”, a spus avocata Dorina Gonț.

”Principala arie de aplicabilitate o reprezintă contractele de credit, în principal la cele care au fost contractate în franci elvețieni, unde de-a lungul timpului a intervenit o creștere a cursului de schimb, ce depășește, de cele mai multe ori, un procent de 52,6 din rata inițială pe care o aveau de plătit consumatorii de credite”, a zis avocata Dorina Gonț.

Situații concrete

”Impreviziunea poate fi aplicată și în alte cazuri, în afara contractelor de credit, dar ea trebuie dovedită. Să dovedești în instanță, eventual, schimbarea împrejurărilor ce au determinat încheierea inițială a creditului și care nu au fost avute în vedere de părți la momentul în care acest contract a fost încheiat”, a mai spus avocata Dorina Gonț.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel