Răspuns cheie al avocatei lui Liviu Dragnea pentru Bogdan Chirieac.
Bogdan Chirieac, analist politic și Flavia Teodosiu, avocata lui Liviu Dragnea, s-au aflat în această seară în direct la România TV. Întrebată de Bogdan Chirieac când ar expira interdicția lui Liviu Dragnea de a fi ales într-o funcție publică, avocata a răspuns:
”Undeva spre sfârșitul anului 2024, spun eu. Ca și calcul, exact nu știu în momentul acesta. Nu vreau să fac greșeli. E ultimul lucru la care m-am gândit astăzi, de ce să vă mint?”, a declarat Flavia Teodosiu.
”Cam pe când ar urma să aibă loc alegerile parlamentare, în 2024”, a completat Bogdan Chirieac.
Întrebată și dacă interdicția poate fi ridicată mai devreme, Flavia Teodosiu a susținut:
”Nu, ea curge... e conform hotărârii definitive. Are o interdicție, mă rog, e acel termen de încercare de trei ani ce trebuie calculat. Ne-am bucurat foarte tare astăzi”, a mai spus Flavia Teodosiu.
Tribunalul Giurgiu a dezbătut joi cererea de liberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care executa la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.
În luna aprilie, Dragnea a solicitat Judecătoriei Sectorului 5 să fie eliberat mai devreme din penitenciar, susţinând că a îndeplinit fracţia necesară de 2/3 din pedeapsă, "este disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, pe tot parcursul executării pedepsei a avut un comportament bun, fiind recompensat în repetate rânduri şi fiind stăruitor în muncă - atât cât i s-a permis să muncească, a participat la activităţi culturale şi la cursuri educaţionale, a primit recompense şi credite".
Conform actelor depuse în instanţă, Dragnea s-a plâns că persoanele din conducerea Penitenciarului Rahova i-au refuzat dreptul la muncă, ceea ce a condus "la izolarea sa în camera de detenţie pentru mai mult de 8 luni (din când în când având acces afară o oră sau două seara) şi la agravarea stării sale de sănătate, care nu a putut fi remediată în sistem de detenţie".
De asemenea, Dragnea a reclamat faptul că a fost ţinut zilnic în camera de detenţie 23 ore din 24 şi "în mod surprinzător a fost infectat cu virusul SARS-CoV-2".
În plus, spunea fostul lider al PSD, dreptul său la sănătate a fost încălcat întrucât i-a fost refuzat, în mod sistematic, accesul la investigaţii de specialitate şi tratament adecvat, deşi penitenciarul a fost informat încă de la început despre afecţiunile de care suferea.
Pe 27 aprilie, Judecătoria Sectorului 5 i-a respins însă cererea de liberare condiţionată, Dragnea a făcut contestaţie, respinsă de Tribunalul Bucureşti pe 27 mai.
În motivarea deciziei de la Tribunalul Bucureşti, se arăta că "instanţa a apreciat că, din analiza coroborată a situaţiei personale a petentului, nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare".
În paralel, Dragnea a deschis un alt proces la Curtea de Apel Bucureşti în care solicita strămutarea de la Tribunalul Bucureşti la un alt tribunal din ţară a procesului privind liberarea sa condiţionată din închisoare. El susţinea că judecătorii de la Tribunalul Bucureşti nu pot fi imparţiali în judecarea cererii sale, deoarece au semnat o petiţie faţă de modificarea Legilor Justiţiei, pe vremea guvernării PSD.
Deşi decizia Tribunalului Bucureşti era una definitivă, Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat-o, iar procesul a fost mutat la Giurgiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News