Maria Grapini a dezvăluit o situație din PE care arată de ce România nu are întâietate la Bruxelles.
Publicitate
”A fost de neînțeles, a fost o dezbatere Bulgaria și România, pe MCV, să se ridice, în mandatul precedent. Era un document care nu era prevăzut în tratat, nu nimic, era la cererea noastră. Când am aderat, dl. Băsescu și cu doamna Macovei au zis ”știți, vrem așa un mecanism să ne verificați”. Dacă a fost la cererea noastră, tot la cererea noastră trebuia scos. Nu puteam să avem dublă măsură - și iată cât timp am avut, până anul trecut!
Bulgariei i s-a ridicat mai repede cu un an MCV-ul. La acea dezbatere, Bulgaria a venit cu opoziția și cu puterea și, într-un glas, plus eurodeputații din toate grupurile politice, au zis: trebuie ridicat MCV-ul.
Bulgarii au rămas în sală să vadă ce discutăm noi, România. La noi, la prezidiu, doamna Monica Macovei cu doamna Kovesi. Doamna Macovei a luat cuvântul și a spus: nu trebuie ridicat MCV-ul României. Bulgarii nu știau ce să creadă. Ne-au zis: Dar ce-i la voi?” a dezvăluit Maria Grapini, candidat al Partidului Social Democrat la alegerile europarlamentare, la DCVotez.
Maria Grapini consideră că această neînțelegere internă slăbește forța țării, considerând că aceeași situație se întâmplă și-n cazul Schengen. ”Aș schimba Constituția să definim ce înseamnă cu adevărat trădare” afirmă europarlamentara.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu