Misiunea Resolute Support condusă de NATO în Afganistan a restricţionat pentru prima dată difuzarea de informaţii publice despre atacuri iniţiate de forţe inamice, a informat vineri, într-un raport, Inspectorul general pentru reconstrucţia Afganistanului (SIGAR).
Potrivit raportului trimestrial al SIGAR, instituţie guvernamentală finanţată de Congresul SUA, liderii misiunii au declarat că în prezent informaţiile fac obiectul discuţiilor între agenţii 'referitoare la negocierile politice în desfăşurare între SUA şi talibani'.
SUA şi mişcarea talibană au semnat în februarie un acord în Qatar care permite retragerea graduală a forţelor internaţionale din Afganistan în schimbul unor garanţii antiteroriste. Acordul are ca scop înlesnirea negocierilor de pace între părţile afgane aflate în conflict.
Potrivit SIGAR, datele cu privire la atacuri erau unele dintre ultimele mijloace rămase la dispoziţia NATO de a informa public cu privire la situaţia securităţii în Afganistan. Informaţiile referitoare la cine controla districtele afgane au încetat să mai fie furnizate încă din 2018. De atunci, guvernul afgan a secretizat şi datele privind numărul deceselor în rândul forţelor sale.
În raportul său, SIGAR avertizează şi că Afganistanul este vulnerabil la pandemia de coronavirus din cauza unui sistem de sănătate vulnerabil, a infrastructurii deficitare pentru alimentarea cu apă şi a ratei crescute a malnutriţiei în rândul populaţiei. Până acum, peste 1.900 de persoane au fost confirmate pozitiv la coronavirus în Afganistan şi peste 50 au murit, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News