INFOTRAFIC, 16 mai. Restricții pe mai multe drumuri naționale și autostrăzi

Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în prezent nu sunt semnalate evenimente rutiere care să determine oprirea circulației pe drumuri naționale sau pe autostrăzi.

În judeţul Argeș, astăzi şi mâine, în intervalul orar 07:00 - 19:00, circulația rutieră pe DN7 Găești - Pitești va fi întreruptă la kilometrul 94+310 metri, în zona orașului Topoloveni, pentru a se permite realizarea unor lucrări asupra unui pod. Traficul va fi deviat pe ruta ocolitoare: DN7 Leordeni - DJ 703B - Căteasca - DJ 702G - Coșeri - DC 105 - Topoloveni.

În judeţul Ialomiţa, pe DN 2, între localităţile Moviliţa şi Coşereni, se efectuează în această perioadă lucrări la partea carosabilă (decopertare şi asfaltare), pe ambele sensuri de mers, traficul desfăţurându-se alternativ, prin piloţi de trafic.

În judeţul Mehedinţi, până în data de 30.05.2019, pe DN 6 Drobeta Turnu Severin - Orșova, la kilometrul 358+268 (viaductul Tarovăț), kilometrul 358+518 (viaductul Jupalnic) și kilometrul 362+664( viaductul Valea lui Stan), se vor executa lucrări de asfaltare. Traficul se va desfăşura dirijat, prin intermediul piloților de trafic şi a indicatoarelor rutiere.

Restricții pe autostrățile A1 și A2

Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, din cauza lucrărilor de reparaţii la sistemul rutier, care se vor derula până la sfârşitul lunii august, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.

Şi pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa circulaţia rutieră este deviată, de pe calea 1 (Bucureşti - Constanţa) pe calea 2 (Constanţa - Bucureşti), pe tronsonul kilometric 74+350 - 84+100 de metri, între localităţile Dor Mărunt şi Dragoş Vodă, judeţul Călăraşi, unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri. Devierea va fi valabilă până la jumătatea lunii iunie, fiind impusă pentru efectuarea de reparaţii la sistemul rutier.

Atenție la vremea nefavorabilă

Având în vedere că în prezent plouă pe multe artere rutiere, fiind în vigoare şi o informare meteorologică de instabilitate atmosferică valabilă până mâine, la ora 10:00, ce vizează toată ţara, iar până astăzi, la ora 09:00, sunt emise coduri galbene de ceaţă pentru judeţele Dolj, Gorj şi Olt, recomandăm participanţilor la trafic să circule cu foarte mare atenţie în aceste condiţii de ploaie şi ceaţă, să utilizeze sistemele de climatizare-dezaburire, iar pe cele de iluminare inclusiv pe timpul zilei, să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere existente, păstrând totodată distanţa de siguranţă faţă de vehiculul din faţă, să nu efectueze depăşiri riscante şi să circule cu responsabilitate, pentru a putea evita producerea de evenimente rutiere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel