Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră nu sunt semnalate drumuri naționale sau autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile.
În ceea ce privește fluența traficului, precizăm că se circulă în condiții de aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al DN4, în zona orașului Popești-Leordeni, dar și pe Centura Capitalei, în zona localităților Mogoșoaia, Domnești, Bragadiru și Pantelimon.
De asemenea, se circulă în condiții de vizibilitate redusă, pe alocuri sub 50 metri, din cauza ceții, pe mai multe artere din județele Gorj, Caraș-Severin, Brașov, Harghita, Argeș și Dâmbovița. Din acest motiv, sfătuim conducătorii auto să ruleze cu prudență sporită, să mărească distanța de siguranță față de vehiculele dinainte și să nu efectueze manevre periculoase la volan, pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente nedorite.
Amintim că pe autostrada A2 București – Constanța, între kilometrii 33+100 de metri și 36+100 de metri (localitatea Fundulea, județul Călărași), traficul rutier este deviat de pe calea 1 (sensul către Constanța) pe celălalt sens, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție, pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă.
De asemenea, circulația rutieră este restricționată pe două tronsoane ale autostrăzii A1 Sibiu – Deva, astfel:
- între kilometrii 242 și 243, sensul de deplasare Sibiu - Deva, pe raza localității Săliște (județul Sibiu) - lucrări de reparații la rosturile de dilatație. Restricția de circulație se aplică pentru banda de urgență și prima bandă;
- între kilometrii 242+900 de metri și 244, sensul de deplasare Deva - Sibiu, pe raza localității Săliște (județul Sibiu) - lucrări de reparații la rosturile de dilatație. Restricția de circulație se aplică pentru banda de urgență și prima bandă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu