Infotrafic 20 aprilie. Lucrări şi restricţii pe autostrăzile A1, A2 şi pe DN3

Poliţiştii vin cu informaţiile dimineţii pentru şoferi. 

În cursul nopții, pe autostrada A2 București-Constanța, pe sensul către litoral, la kilometrul 81, în zona localității Dor Mărunt, județul Călărași, două autoturisme ce se aflau pe o remorcă s-au răsturnat pe carosabil, fiind imobilizate  între banda de urgență și banda 1. Nu sunt persoane rănite. A fost efectuată semnalizarea în zonă, traficul fiind restricționat pe prima bandă până la ridicarea celor două autovehicule și a remorcii.

Se circulă în condiții de ploaie pe autostrăzile A1 București-Pitești (ploaie torențială), A2 București-Constanța, A3 București-Brașov și A4 Ovidiu-Agigea, vizibilitatea fiind bună, iar valorile de trafic normale.

În ceea ce privește fluența traficului, este semnalată aglomerație pe sensul de intrare în Capitală al autostrăzii A1 București-Pitești, dar și pe Centura Capitalei, în zona localităților Mogoșoaia, Chitila, Domnești și Berceni.

Pe autostrada A1 Deva-Nădlac, pe sensul către Margina, între kilometrii 467- 466, în zona municipiului Lugoj, județul Timiș, se execută lucrări la rostul de dilatație, astfel că banda doi și cea de urgență sunt închise. Se circulă doar pe prima bandă  până la data de 23.04.2021, ora 16:00.

Traficul rutier pe DN 3 București – Călărași se desfășoară pe un fir, alternativ, între kilometrii 50 (loc. Ileana) și 65+186 de metri (loc. Lehliu Gară), județul Călărași, pentru a permite efectuarea unor lucrări de frezare și asfaltare a părții carosabile. Lucrările se vor desfășura până la data de 27.04.2021.

Având în vedere că în mai multe zone traficul se desfăşoară în condiţiile unui carosabil umed, recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, dar și să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, conducătorii auto trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcțiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel