Poliţia rutieră vine cu informaţii despre drumurile din ţară pe care sunt restricţii de trafic.
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că pe DN 65, la kilometrul 38+100 de metri, în localitatea Găneasa, judeţul Olt, şoferul unui autocamion a pierdut controlul volanului şi a lovit separatorul de sens, răsturnându-se pe carosabil. Circulaţia rutieră se desfăşoară îngreunat, pe câte o bandă a fiecărei direcţii, urmând ca pe parcursul zilei de astăzi autovehiculul să fie repus pe roţi şi înlăturat de pe suprafaţa carosabilă.
Pe DN 7, la kilometrul 569+800 de metri, în localitatea Pecica, judeţul Arad, din cauza unei furtuni produse în timpul nopţii, un stâlp de energie electrică a căzut pe carosabil, blocând astfel drumul pe ambele sensuri de mers. Traficul se desfăşoară deviat, pe străzi adiacente, urmând ca în orele următoare acesta să fie ridicat şi circulaţia reluată.
În judeţul Ialomiţa, pe DN 2, între localităţile Moviliţa şi Coşereni, se efectuează în această perioadă lucrări la partea carosabilă (decopertare şi asfaltare), pe ambele sensuri de mers, traficul desfăşurându-se alternativ, prin dirijarea piloţilor de trafic.
În judeţul Mehedinţi, pe DN 6 Drobeta Turnu Severin - Orșova, la poziţiile kilometrice 358+268 (viaductul Tarovăț), 358+518 (viaductul Jupalnic) și 362+664 (viaductul Valea lui Stan), se vor executa lucrări de asfaltare până la sfârşitul lunii mai. Traficul se desfăşoară dirijat, prin intermediul piloților de trafic şi al indicatoarelor rutiere.
Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 36, pe podul peste râul Argeş, în zona localităţii Căscioarele, judeţul Giurgiu, din cauza lucrărilor de reparaţii la sistemul rutier, care se vor derula până la sfârşitul lunii august, traficul este deviat de pe calea 2 (sensul de mers către Bucureşti) pe calea 1 (sensul către Piteşti), unde se desfăşoară dirijat, pe câte o bandă, în ambele sensuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu