Infotrafic 6 februarie. Lista drumurilor închise sau cu trafic restricţionat - Update

Deszapezire
Deszapezire

Poliţia rutieră informează şoferii cu privire la starea drumurilor din ţară, joi seara.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, la ora 17:00, situația traficului se prezintă astfel:

În continuare, la nivelul județului Tulcea, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca drumurile naționale si judetene să fie inchise pentru toate categoriile de vehicule, cu exceptia celor de interventie. 

-Autostrada A2 București – Constanța: traficul rutier rămâne închis, din cauza viscolului, pe tronsonul cuprins între km. 105 (Drajna) – 144 (Fetești). Începând cu ora 16:30 s-a reluat circulația pe tronsonul 64 (Lehliu) – 105 (Drajna).

  • drumuri naționale cu trafic oprit:

-  județul Ialomița, din cauza viscolului și a vântului puternic, rămân închise DN 21 Slobozia-Brăila și DN 21A Țăndărei – Bărăganu.

- judetul Constanța, DN 2A Hârșova – Ovidiu este închis traficului rutier, din cauza viscolului.

- în județul  Călărași,  din cauza viscolului, traficul rutier a fost redeschis doar pentru circulația autoturismelor pe DN 21 Călărași – Slobozia .

- în județul Brăila, închis circulației publice rămâne DN 21 Brăila – Slobozia. Se acționează cu material antiderapant.

  • restricții rutiere instituite:

-  în județul Botoșani, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DE 58 Botoșani –Suceava și DE 58 Botoșani – Iași;

-  în județul Constanța, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DN22C Cernavodă –Murfatlar, DN 3 Ostrov-Murfatlar, DN22 Ovidiu – Tulcea, DN22A Hîrșova- Tulcea, DN2A Hârșova – Ovidiu și DN38 Agigea –Negru Vodă;

-  în județul Iași, traficul rutier este restricționat peste 7,5 tone pe DN28 Roman - Târgu Frumos, DN 28A Târgu Frumos – Pașcani și DN 28B Târgu Frumos – Hârlău;

  • traficul feroviar: nu sunt magistrale sau secții de cale ferată cu circulația întreruptă din cauza condițiilor meteorologice.
  • traficul aerian: nu s-au înregistrat probleme cauzate de efectele fenomenelor meteorologice.
  • traficul maritim și fluvial: în județul Constanța, din cauza vântului puternic, toate porturile și-au suspendat activitatea.

Recomandăm conducătorilor auto ca pe drumurile aflate sub cod portocaliu, să circule prudent, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să aibă autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel