INFOTRAFIC - ceață pe mai multe drumuri

Ceata
Ceata

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că miercuri dimineața nu sunt drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vreunui eveniment rutier sau a vremii nefavorabile.

Însă, se circulă însă în condiţii de ceaţă pe mai multe artere rutiere din judeţele Argeş, Cluj, Dolj, Harghita, Mureş şi Prahova, motiv pentru care recomandăm conducătorilor auto să circule cu atenţie, reducând viteza de rulare şi utilizând sistemele de climatizare şi iluminare, să păstreze distanţa de siguranţă dintre autovehicule şi să nu efectueze manevre riscante, adoptând o conduită preventivă la volan.

Circulaţia rutieră pe DN 67C Novaci - Rânca (în judeţul Gorj) este restricţionată pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, restricţie ce va fi menţinută până în data de 31.03.2019.

Se menţin în continuare patru drumuri naţionale închise

1. DN2L, în Soveja, judeţul Vrancea, la kilometrul 59+900, ca urmare a precipitaţiilor abundente din cursul verii, care au dus la prăbuşirea dalei de beton a podului, pe toată lăţimea căii de rulare;

2. DN7C (Transfăgărăşan), de la kilometrul 104 (Piscu Negru, judeţul Argeş) până la kilometrul 130+800 de metri (Bâlea Cascadă, judeţul Sibiu), conform regulamentului de funcţionare pe timpul iernii;

3. DN12B, în Slănic Moldova, judeţul Bacău, pe tronsonul kilometric 16+450-17+500, unde, la intrarea în localitate s-a produs o cedare a terasamentului de drum, ce a dus la surparea acestuia pe o lungime de 3 metri. Traficul rutier se desfăşoară pe următoarea rută ocolitoare: DN12B km 16+450 - str. Vasile Alecsandri - DN12B km 17+500 şi retur, cu o restricţie de tonaj de 7,5 tone. Şi tot pe acest drum, dar pe tronsonul 0+452 - 0+487, din cauza unei alunecări de teren ce a dus la tasarea platformei carosabilului, circulaţia se desfăşoară pe ruta ocolitoare: DN12A km 103+000 - str. 1 Mai - str. Răducanu - str. Podu de Fier - str. Tiseşti - str. Semicercului - str. Bradului - intersecţie cu DN12B km 2+000 şi retur;

4. DN67C (Transalpina), închis pentru toate categoriile de autovehicule în timpul iernii, pe tronsonul Rânca (Gorj) - Obârşia Lotrului (Vâlcea), între kilometrii 34+800 de metri şi 59+800 de metri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel