Traficul pe DN1 Valea Prahovei, între Predeal şi Buşteni şi în localitatea Comarnic este intens, din cauza numărului mare de autovehicule care se deplasează dinspre staţiunile montane către capitală, informează un comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române transmis, duminică.
Valorile de trafic sunt ridicate şi în staţiunea Buşteni, pe o distanţă de aproximativ trei kilometri, pe sensul de mers către munte, se mai arată în comunicat.
Pentru evitarea aglomeraţiei, şoferii care se întorc de la munte pot folosi rutele ocolitoare: dinspre Braşov - DN 1A Săcele - Cheia - Ploieşti, A3 Ploieşti - Bucureşti; din zona Bran - Moieciu: DN 73 - DN 72A - DN 71 - DN 7, traseul Braşov - Valea Mare-Pravăţ - Stoeneşti - Târgovişte - Bâldana - Bucureşti sau DN 73 - A1, pe ruta Braşov - Piteşti - Bucureşti.
De asemenea, se circulă în condiţii de aglomeraţie şi pe litoralul Mării Negre, în Eforie Nord, judeţul Constanţa, unde s-au format coloane de autovehicule pe ambele sensuri de mers ale DN 39, în Agigea, pe direcţia Eforie - Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu