Specialistul Ioana Marinescu a vorbit despre un ingredient nou, „modern”, care ajută la regenerarea părului, având un efect de „implant”.
Publicitate
Ioana Marinescu, fondator PLUSH BIO, specialist în formularea și evaluarea produsului dermatocosmetic, membru al Societății Române de Dermatologie, a vorbit, într-o emisiune pentru DCNews și Spectacola, despre greșelile care îți distrug părul.
„Dacă în tinerețe, adolescență, am avut un păr destul de binecuvântat, cu trecerea timpului, am încercat - și multe facem această greșeală - tot felul de culori, permanent, modele ciudate care mi-au distrus părul. Pentru că mereu am căutat ceva care să-l echilibreze și să-i dea strălucire, luminozitate, un pic de volum, densitate, am încercat tot felul de ingrediente. Unele au funcționat foarte bine, altele nu atât de bine precum mă așteptam. Evident, diferă de la persoană la persoană. Sunt persoane mai receptive la anumite active și mai puțin receptive la altele. Din experiența mea, dar și de la laborator, părul are nevoi extrem de mari de curățare blândă, dar constantă. Spălatul pe cap trebuie să fie o bucurie pentru păr, iar ingredientele folosite să fie blânde”, a spus Ioana Marinescu.
„Un balsam, un mic tratament pentru păr sunt foarte importante”, a subliniat specialistul. „Încerc să fiu la curent cu toate noutățile din partea de știință a ingredientelor care apar. Chiar este un ingredient fabulos în ceea ce privește regenerarea volumului și diminuarea căderii firului de păr, un ingredient foarte modern în momentul acesta și foarte bine aspectat, în sensul în care studiile de specialitate sunt extrem de intense. Se pare că produsele care îl conțin au calitatea de a regenera firul de păr ca după un implant. Este, într-adevăr, un produs extrem de intens pentru regenerarea părului. Ultima noastră gamă conține acest ingredient, atât în șampon, cât și în masca și sprayul pentru scalp”, a spus Ioana Marinescu.
Cum avem grijă de părul nostru în sezonul rece, dar și cum putem salva părul deteriorat, aflați în emisiunea de mai jos, care a fost transmisă simultan pe canalele de YouTube și paginile de Facebook Spectacola, DC News, DC Medical, dar și pe DC News TV.
„Investiția în îngrijirea tenului se vede când nu te aștepți!”, a transmis specialistul Ioana Marinescu.
„Întotdeauna am spus că prefer să nu folosesc cremă/ser, dar să am o curățare foarte bună a tenului. Pentru persoanele care vor să se limiteze financiar la câte ceva, aș recomanda o curățare a tenului făcută atât dimineața, cât și seara, o cremă de demachiere și o loțiune micelară - maximul decent. Am putea să trăim destul de bine foarte mult timp în felul acesta”, a spus Ioana Marinescu.
„Într-un mod sincer, dacă vrem să facem economie, nu trebuie să facem chiar în ceea ce ne privește. Sunt total de acord cu diferite bugete pe care le avem pentru diferite nevoi. Dar micile investiții pe care le facem pentru pielea noastră, de-a lungul timpului, se vor vedea mai târziu. Cred că, uneori, nu este bine să fim zgârcite cu noi. Asta nu înseamnă să cumpărăm zece produse sau produsele cele mai scumpe”, a mai spus Ioana Marinescu, adăugând: „Investiția în îngrijirea tenului se vede când nu te aștepți!”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu